Heliport pentru OZN şi păsări. Proiectul eşuat care a vrut să "revoluţioneze" sistemul medical din Moldova
Au vrut să revoluţioneze sistemul medical din Moldova, însă au dat cu oiştea-n gard. Este isprava mai multor funcţionari din domeniul Sănătăţii, care au permis construcţia pe acoperişul Spitalului de Urgenţă a unui heliport pentru aviaţia sanitară, fără aprobarea Serviciului de Stat pentru Verificarea şi Expertizarea Proiectelor.
La începutul anului 2014, specialiştii Serviciul de Stat pentru Verificarea Proiectelor de lângă Ministerul Construcţiilor, au primit spre expertizare proiectul heliportului de pe acoperişul Spitalului de Urgenţă. În urma verificărilor preventive, proiectul a fost respins.
"Problema de bază a fost identificarea unui act normativ în baza căruia proiectantul a elaborat documentaţia de proiect", a declarat inginerul de la Serviciul pentru verificarea proiectelor şi construcţiilor, Alexei Prihodco.
Aşa cum în Moldova nu există reglementări în domeniul construcţiei heliporturilor, autorul proiectului a elaborat documentaţia tehnică a pistei în baza unor normative proprii.
Inginerul Nicolae Terzi spune că s-ar fi inspirat din regulamentele internaţionale:
"Experienţa pe care o am îmi permite să înţeleg orice normative. Timp de un an şi jumătate am studiat aceste normative. Aproape un an mi-a luat să elaborez normative locale".
Deşi construcţia heliportului a fost interzisă, până la aprobarea unor reguli clare în acest sens, iniţiatorii proiectului nu s-au dat bătuţi.
"Acoperişul clădirii trebuia finalizat pentru a le permite muncitorilor să lucreze la etajele inferioare. Şi dat fiind că am decis să terminăm construcţia acoperişului, am hotărât să începem construcţia heliportului", a declarat directorul firmei de proiectare, Nicolae Terzi.
Directorul interimar al Institutului de Medicină Urgentă spune că nu cunoaşte nimic despre acest subiect.
"Inginerul nostru din cadrul institutului de medicină urgentă, ne-a comunicat că există toate actele în regulă referitor la demararea construcţiei heliportului", a declarat directorul interimar al Institutului de Medicină Urgentă, Mihai Ciocanu.
Fostul director al întreprinderii "Molderoservice" care deserveşte elicopterele AVIASAN spune că pentru a fi funcţional heliportul ar trebui reconstruit.
"Ei au făcut tot, numai nu ceea ce trebuie. La pista ceea trebuie să lucreze. Acolo trebuie un milion două de lei să o prefaci, pista trebuie să fie dreaptă, dar acolo sunt ridicate sus nişte, umeri, laturi", a spus Alexei Rogov.
Responsabili de la Autoritatea Aeronautică Civilă declară că nu se pot expune în acest caz deoarece:
"Noi nu am fost invitaţi, nu am văzut ce s-a construit şi nici nu suntem la curent referitor la planurile de exploatare a acestui obiect", a declarat şeful interimar de direcţie Autoritatea Aeronautică Civilă, Sergiu Plămădeală.
- După accidentul aviatic din Alpi, Moldova se adaptează unei noi reguli privind siguranţa aeriană
- Stare de urgenţă în Peru. Fermierii protestează împotriva unei mine de cupru
- Ar fi prejudiciat statul cu circa 1.000.000 de lei. Directorul Autorităţii Aeronautice Civile, cercetat penal
- Tragedie la Criuleni! Ce a păţit un bărbat după ce a sărit de la înălţime într-un iaz
- Sistemul medical de urgență din Moldova va beneficia de zece ambulanţe noi
- Persoanele cu dizabilităţi vor putea zbura mai uşor. Ce facilităţi le propune AAC (FOTO)