Hohote de râs în Parlament! Se caută gigantul politic de la Floreni şi domnul care doarme în prezidiu
Dezbaterile fierbinţi pe marginea proiectului legislativ privind modificarea şi completarea componenţei nominale a unor comisii permanente a Parlamentului au fost încheiate cu o porţie de amuzament în plen.
"Domnule preşedinte, cine este acest domn din prezidiu care doarme? Ce funcţie are el? Dacă tot micşoraţi numărul comisiei economie, buget şi finanţe, haideţi să micşorăm şi numărul din prezidiu. Nu înţeleg ce face acest domn acolo în prezidiu, niciodată nu vorbeşte" a punctat pe o notă ironică deputatul comunist Grigore Petrenco, făcând aluzie la vicepreşedintele Parlamentului Oleg Bodrug.
Propunerea comunistului a amuzat toată sala. Drept replică, preşedintele Parlamentului, Igor Corman, i-a spus: "Domnule Petrenco dacă dvs aţi fi aici lângă mine, mi-ar fi mai interesant".
Cu critici în adresa lui Bodrug a venit şi fostul său coleg Valeriu Munteanu. Liberalul a ţinut să puncteze că la alegerea lui Bodrug a venit cu iniţiativa de a-i lua un pat şi o pernă în prezidiu.
Replica nu s-a lăsat mult aşteptată.
"Văd că giganţii politicii de la Floreni vin permanent în plen cu replici deştepte. Vă rog să număraţi iniţiativele mele legislative, activitatea mea în biroul permanent, în comisii şi pe urmă să veniţi cu replici deştepte. Să facă replici populiste de la microfon şi să se dea în spectacol, oricine poate, să lucreze eficient mai puţini", a conchis Oleg Bodrug.
Punctul pe "i" a fost pus de şeful legislativului. "Nu am auzit niciun nume vizat. Am auzit doar de gigantul politic de la Floreni. Dacă cineva în sală se autosesizează, sunt gata să-i ofer cuvântul", a subliniat Igor Corman.