Holeră în Algeria: 59 de cazuri confirmate, dintre care 11 în Capitală
foto: publika.md
Holera, reapărută în Algeria la începutul lunii august pentru prima dată după 22 de ani, afectează deja aproape 60 de persoane din cinci regiuni ale ţării, dintre care 11 în capitala Alger, a informat marţi Ministerul Sănătăţii citat de AFP.
"La data de 27 august 2018, 59 de cazuri de holeră au fost confirmate şi alte 26 s-au dovedit negative, printre cele 172 de persoane spitalizate din 7 august 2018", potrivit comunicatului dat publicităţii marţi.
Potrivit Ministerului, 66 de persoane au putut fi externate.
În actualul episod de holeră, două persoane au decedat la spitalul din Boufarik, în prefectura Blida (la circa 50 km distanţă de Alger), principalul focar al epidemiei cu 30 de cazuri confirmate.
O femeie suferind de diaree acută a murit marţi la acelaşi spital, însă analizele sunt în curs de verificare pentru a detecta eventuala prezenţă a vibrionului holerei în organismul său, a declarat AFP directorul spitalului, Reda Daghbouche.
Pacienta în vârstă de 46 de ani suferea pe lângă simptomele tipice holerei şi de alte probleme medicale, precum insufienţă cardiacă, a precizat sursa, scrie Agerpres.ro.
În capitala Alger, analizele au confirmat diagnosticul de holeră la 11 bolnavi.
Populaţia a fost încurajată să respecte mai frecvent igiena mâinilor şi să spele bine legumele şi fructele.
Ultimele cazuri "sporadice" de holeră înregistrate în Algeria datează din 1996, potrivit autorităţilor.
La ultima epidemie din 1986, au fost raportate 4.500 de cazuri.
Holera este o infecţie diareică acută cauzată de ingerarea de alimente sau de apă infectată cu vibrionul holeric, care provoacă stări diareice şi vărsături. Boala poate provoca o deshidratare severă şi poate fi letală în lipsa unui tratament.