Hollande a bătut palma cu Obama. Decizia comună a liderilor care s-au întâlnit la Casa Albă
Franța și SUA intenționează să-și intensifice loviturile aeriene împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (SI) în Siria și în Irak, a declarat marți președintele francez Francois Hollande, într-o conferință de presă susținută alături de omologul său american Barack Obama la Casa Albă, informează AFP, notează Agerpres.
"Am decis să intensificăm loviturile noastre aeriene în Siria și în Irak, să extindem anvergura lor, să întărim schimburile de informații cu privire la țintele vizate", a declarat Hollande.
Totodată, Hollande a afirmat că Franța nu va interveni la sol în Siria, dar că va susține forțele locale care luptă împotriva grupării SI.
"Franța nu va interveni la sol, forțele locale, pe care le ajutăm deja de mai multe luni, sunt cele care vor face acest lucru, în timp ce noi vom întreprinde lovituri (aeriene) pentru a le permite acestor forțe să acționeze", a spus liderul francez.
De asemenea, președintele francez a reiterat că șeful de stat sirian, Bashar al-Assad, trebuie să părăsească puterea cât mai repede posibil.
"Nu vă voi da o dată (pentru plecarea lui Assad), însă acest lucru trebuie să se întâmple cât mai repede posibil", a spus Hollande.
- Statul Islamic seamănă TEROARE şi FRICĂ! Unde vor avea loc următoarele atacuri teroriste
- REVISTA PRESEI: Atentatele de la Paris continuă să țină capul de afiș al publicațiilor din lume
- Barack Obama: Vom câștiga războiul împotriva ISIS
- Hollande: Franţa şi Marea Britanie îşi unesc forţele în lupta contra Statului Islamic
- Francois Hollande merge într-o vizită oficială la Casa Albă. Ce va discuta cu Barack Obama
- Preşedintele francez a ajuns în SUA. Vezi cum a fost întâmpinat la aeroportul Andrews (VIDEO)