HOROSCOP 11 decembrie. Peştii încep afaceri, iar Balanţele îşi rezolvă problemele financiare
SĂGETĂTOR
Sunteţi decis să vă ocupaţi de problemele căminului. Un bărbat mai în vârstă din familie vă oferă ajutor, dar încearcă să vă convingă că nu procedaţi corect.
CAPRICORN
Se pare că sunteţi preocupat de un schimb de locuinţe sau doriţi să cumpăraţi o casă. Vă sfătuim să nu vă grăbiţi şi să vă consultaţi cu familia, pentru a evita orice reproşuri.
VĂRSĂTOR
O afacere pusă pe roate de curând începe să vă aducă beneficii serioase. Vă recomandăm să evitaţi speculaţiile şi acţiunile la limita legii, ca să nu intraţi în conflict cu autorităţile.
PEŞTI
Sunteţi creativ şi ingenios, calităţi pe care ar fi bine să le folosiţi pentru a porni o afacere. În cazul în care nu vă ajung bani, vă sfătuim să cereţi un împrumut de la o rudă mai înstărită.
BERBEC
Dimineaţa, primiţi un ajutor financiar nesperat şi reuşiţi să începeţi o activitate laborioasă. Vă recomandăm să vă abţineţi de la speculaţii, pentru că riscaţi să pierdeţi mult.
TAUR
O persoană pe care o cunoaşteţi întâmplător vă dezvăluie câteva dintre secretele sale de afaceri şi vă încurajează să porniţi o mică afacere.
GEMENI
Este foarte posibil să faceţi un pas important în viaţă. Rudele şi prietenii vă susţin. Dacă nu staţi prea bine cu banii, nu vă faceţi griji!
RAC
Sunteţi hotărât să începeţi o viaţă nouă şi să intraţi în afaceri. Nu este exclus ca, după-amiază, să găsiţi formula optimă pentru a începe. Vă sfătuim să nu neglijaţi odihna.
LEU
Este un moment bun pentru a începe o investiţie pe termen lung. Deşi riscurile sunt destul de mari, sunteţi optimist, pentru că vă bucuraţi de sprijinul partenerului de viaţă.
FECIOARĂ
Sunteţi într-o formă excelentă şi puteţi avea succes în afaceri, în călătorii şi pe plan sentimental. Cu sănătatea şi cu moralul staţi foarte bine.
BALANŢĂ
Aveţi ocazia să rezolvaţi problemele financiare acumulate în ultima perioadă. S-ar putea să vi se propună asocierea într-o afacere.
SCORPION
Sunteţi în formă şi este momentul să începeţi noi activităţi în cămin. Partenerul de viaţă vă sprijină, iar o rudă mai în vârstă este dispusă să vă ajute financiar.