HOROSCOP: 3 zodii care îi fac cinste lui Dumnezeu
foto: jurnaluldeilfov.ro
Taur
Nativul Taur are o liniște interioară pe care o emană, așa încât reușește să creeze în jurul său o atmosferă foarte intimă și foarte caldă. Este o persoană sensibilă, atentă la nevoile celorlalți. Nu suportă răutatea, bârfa și invidia și e clar că Dumnezeu l-a creat pe Taur după chipul și asemănarea sa. Răutatea nu își are locul în sufletul său și nu ar face nimic imoral sau dureros pentru alții. Este generos, gata mereu să te ajute chiar dacă nici măcar nu i-ai cerut sprijinul.
Rac
Întruchiparea lui Dumnezeu pe pământ sunt Racii. Pare că au fost creați de Divinitate pentru a-i învăța pe oameni ce înseamnă generozitatea și dragostea necondiționată. Pentru Raci, familia și prietenii sunt cei mai importanți și sunt capabili să renunțe la tot pentru aceștia, pentru a le face viața mai ușoară și mai frumoasă. Sunt oameni foarte sinceri și curați ca lacrimă. Sunt iubitori și altruiști, fiind cei mai buni prieteni pe care i-ai putea avea vreodată.
Balanța
Sunt cei mai onești oameni cu putință. Ei împart dreptatea și procedează corect în orice situație. Fug de bârfă și nu suportă oamenii care lovesc pe la spate, pentru că ei nu ar face nimic din ceea ce i-ar putea răni pe alții. Ba chiar ar fi gata să sară în foc pentru alții. Ar vrea să trăiască într-o lume ideală, în care să nu existe suferința, răutate și ajung să facă un scop în viața din realizarea unei astfel de lumi. Prezența Balanței e ca un pansament pentru orice inimă suferindă, scrie ele.ro