HOROSCOP: 3 zodii care se îndrăgostesc rar, dar și când o fac rămâi mereu în inima lor
Unii sunt mereu îndrăgostiţi de altă persoană. Alţii, în schimb, rămân fideli unei singure iubiri, chiar dacă această este o dragoste imposibilă. Din perspectiva acestor oameni, nu îţi este dată de prea multe ori în viaţă şansă să întâlneşti persoană potrivită pe care să o iubeşti. Iată în ce zodii sunt născute persoanele care se îndrăgostesc rar şi bine, scrie ele.ro.
Taur
Persoanele născute în Taur sunt romantice şi senzuale, chiar dacă la prima vedere ambiţia şi încăpăţânarea sunt trăsături care te-ar putea face să crezi altceva. Când se îndrăgosteşte, acest nativ o face pentru totdeauna, fiindcă este stabil şi nu umblă din floare-n floare. Va da tot ce are mai bun pentru persoană iubita, vrea siguranţă şi stabilitate. Dacă este rănit, nu va mai reuşi să iubească din nou, iar toate relaţiile ulterioare vor fi tratate că nişte simple aventuri.
Scorpion
Extrem de pasional, Scorpionul nu este în realitate genul de persoană care să se îndrăgostească la fiecare pas. Chiar dacă iubirea să e vulcanică, explozivă, odată manifestată devine irepetabilă. Odată ce şi-a ales un partener, îi rămâne loial acestuia şi are tendinţa de a uită chiar şi de prieteni. E drept că până să iubească în adevăratul sens va avea mai multe aventuri. Cert este însă că se va îndrăgosti cu adevărat o singură dată, iar iubirea să va fi una dintre cele mai profunde cu putinţă.
Rac
Sensibilul zodiacului se ataşează sentimental destul de uşor de o persoană, căreia ajunge să îi dăruiască totul. Una va fi însă iubirea vieţii sale şi orice relaţie va avea înainte sau după va ţine doar de curiozitate. Din nefericire, de cele mai multe ori sunt dezamăgiţi de foarte multe persoane. Racul este o persoană dedicată, care îşi respectă partenerul şi care nu îl va înşela. De aceea, persoană căreia îi declara iubirea poate fi convinsă de sentimentele sale curate.