HOROSCOP: 3 zodii de bărbați care strică femeile pe care le iubesc
foto: exquis.ro
Leu
Regele zodiacului, masculul care lasă în urma sa numai suspine, Leul se crede o ființă irezistibilă, iar cele care l-au cunoscut tind să fie de acord cu afirmația sa. Chiar dacă își scoate, de multe ori, iubita din sărite cu pretențiile și aroganța sa, adevărul este că nativul îți intră la suflet și cu greu (mai degrabă, deloc) iese de acolo.
Deși nu putem contesta faptul că acest semn e posesor al unui suflet generos și capabil de o mare iubire, influența sa e atât de puternică, încât va modela după propria voință orice caracter care i se supune. Iar Leul nu e deloc un maestru păpușar cuminte sau inocent: va transforma chiar și cea mai naivă femeie într-o petrecăreață, amatoare de viață bună. Desigur, nu am putea considera apetitul pentru distracție și voie bună drept o schimbare în rău, dar ce faci în momentul în care nu mai poți rezona deloc cu vechea ta personalitate, simțind că te-ai pierdut cu totul? Sau, și mai grav, cum te descurci când regele junglei a hotărât că are nevoie de o altă supusă, pentru că pe tine „te-a stricat” deja cu totul?
Vărsător
Grea sarcină să iubești un Vărsător! Nu știi niciodată la ce să te aștepți atunci când intri într-o relație cu acest maestru al imprevizibilităţii și, deși spontaneitatea sa este cuceritoare la început, instabilitatea sa ajunge să te obosească, cu timpul. Habar nu ai unde e, în cele mai disperate momente, nu reușești să empatizezi cu ideile sale și ajungi să îl urăști și să îl iubești cu aceeaşi patimă: bărbatul Vărsător pune complet stăpânire pe inima ta și o schimbă după chipul și asemănarea sa.
Dar cea mai cruntă suferință ți-o va provoca în momentul în care te va părăsi. Nu ne îndoim că sunt și nativi fideli, dar cea mai mare parte a Vărsătorilor pun prea mare preț pe independența lor, și, în momentul în care relația cu o femeie amenință să devină prea serioasă și să le pună cătușe la mâini și la suflete, preferă să plece în lumea largă. Din acel moment, la pământ, doborâtă de durere, nu vei mai fi aceeași, și e puțin probabil să mai poți iubi vreodată la fel!
Săgetător
Optimist, plin de energie, focos, inteligent și seducător, Săgetătorul îți aduce Luna la picioare și te învață să descoperi lumea. Nu ai cum să nu te schimbi alături de el, dar influența sa este, în general, una pozitivă: devii mai aventuroasă, dar pui preț și pe intelectul și pe cultura ta, pentru că, până la urmă, trăiești alături de bărbatul perfect al zodiacului.Dar tocmai acest cumul de calități îl transformă pe Săgetător în tipul care strică femeile pe care le iubește. Iar folosirea pluralului nu a fost deloc întâmplătoare: el nu poate fi fidel. E împotriva naturii sale, înrudite cu Cupidon cel ce aruncă săgeți. Așa că nu va trece mult și te va înșela, cel mai probabil. Trădarea e dureroasă în orice condiții, dar taie precum o lamă de chirurg, adânc în suflet, atunci când vine din partea unui bărbat pe care nu poți să nu îl iubești din tot sufletul! Și nu vei mai fi niciodată aceeași, nu vei mai avea încredere și nu vei mai iubi la fel!
Ar trebui să te ferești de acești trei bărbați, deoarece au neplăcutul obicei de a strica femeia pe care o iubesc! Dacă ai intrat, însă, într-o relație cu unul dinre ei, fii foarte atentă și menține-ți demnitatea și personalitatea: cu puțin noroc și foarte multe eforturi, poate ești tu cea care îi va schimba pe ei.