HOROSCOP: 5 zodii care se întorc la tine, după despărțire. Emoțiile le doboară
Pești
Nativul zodiei Pești este unul dintre cele mai sensibile semne zodiacale, așa că, odată ce se îndrăgostește de cineva, îi va fi greu să se detașeze. Chiar dacă despărțirea este cea mai bună soluție, pentru el va fi foarte greu să o accepte. Nu are nimic împotrivă să se întoarcă la tine și să încerce să repare lucrurile, pentru că știe cât de mult înseamnă pentru el această relație. Este o fire emotivă și chiar îi pasă de tine. Dacă este cu adevărat îndrăgostit, atunci va lupta din toate puterile pentru ca povestea să funcționeze, chiar după ce s-a terminat.
Fecioară
Se știe despre bărbatul Fecioară că are capacitatea de a trece repede peste o relație, mai ales dacă aceasta nu merge. Lucrurile însă se schimbă dacă intervine iubirea. El va încerca tot ce va putea pentru ca lucrurile să funcționeze cât se poate de bine. Efortul nu va fi o problemă pentru el. Dacă simte că relația voastră mai poate fi salvată, atunci trebuie să te aștepți că se va întoarce la tine.
Leu
Leul este, cu siguranță, fruntaș în ceea ce privește ego-ul, dar când e îndrăgostit, va merge până în pânzele albe. Dacă se află într-o relație doar pentru a se distra va trece destul de repede peste despărțire, dar dacă iubește, atunci va fi greu să scapi de el. Dacă partenerul tău pare foarte afectat de separare, este un semn al faptului că încă se mai gândește la tine. Se așteaptă ca el să primească mai întâi scuze, iar dacă îl vrei înapoi, atunci trebuie să îi spui că ți-e dor de el.
Capricorn
Acest semn zodiacal iubește relațiile stabile și viața de familie, așa că nu acceptă ideea de despărțire. Odată ce ți-a spus că vrea să fie cu tine, înseamnă că va face orice pentru ca acest lucru să fie posibil. Dacă ești supărată și îi mărturisești că nu mai poți să continui, el va încerca să te înțeleagă. Dacă e încrezător în faptul că există o cale de a readuce relația pe drumul bun, atunci va face tot posibilul să repare ce a stricat.
Săgetător
Despre Săgetător se știe că este un spirit energic și liber, ceea ce nu l-ar face potrivit pentru o relație pe termen lung. Cu toate acestea, dacă se termină povestea cu o persoană la care ține foarte mult, nu va reuși să se detașeze. În cazul în care ai ajuns la despărțire cu un Săgetător, atunci așteaptă-te ca acesta să se întoarcă. S-ar putea să dureze ceva timp, dar nu va înceta să îți spună cât de mult îi lipești și cât și-ar dori să o luați de la capăt.
Chiar dacă o relație a ajuns la sfârșit, unul dintre parteneri va încerca uneori să repare lucrurile și să se ajungă la împăcare. Aceste zodii nu își pierd speranța și fac tot ceea ce este posibil pentru a se întoarce la sufletul pereche, chiar și după separare, scrie realitatea.net