HOROSCOP. Care este adevărata faţă a persoanelor din zodia Vărsător
Cine s-a născut în zodia Vărsător știe să iasă în evidență în orice împrejurare. Nativii zodiei sunt foarte atrăgători, au privirea deschisă şi par să nu îţi ascundă nimic. Dar aparanţele sunt înşelătoare, precum apele adânci, scrie libertatea.ro.
Nativii din zodia Vărsător sunt firi neobişnuite şi capricioase. Atitudinea lor se poate schimba de la o zi la alta, dar nu acesta ar fi cel mai neplăcut aspect, ci tendinţa lor de a lua mereu decizii greşite. Vărsătorii se nasc sub influenţa unei forţe contradictorii, de aceea unii dintre ei sunt timizi, introvertiţi, sensibili, răbdători şi iertători, în timp ce alţii sunt exuberanţi, vorbăreţi, cuceritori, superficiali, ba chiar frivoli.
Inventivă, originală şi dezinhibată, femeia Vărsător atrage ca un magnet atenţia celor din jurul ei prin discuţiile îndrăneţe şi prin modul în care glumeşte cu toţi. Îi place foarte mult să vorbească despre proiectele ei de viaţă şi despre toate lucrurile mărunte care o amuză. Cunoaşte foarte mulţi oameni şi se implică în activităţile care îi solicită creativitatea şi imaginaţia. Dar nu le duce pe toate la capăt. Renunţă la jumătate de drum doar pentru că se plictiseşte şi îşi lasă baltă prietenii.
Femeia-Vărsător lucrează bine în echipă, deoarece are nevoie de colegi care să organizeze haosul pe care îl crează în jurul ei. Disciplina îi este necunoscută şi nu suportă să fie condusă sau dominată. Fuge de locurile de muncă din administraţie sau educaţie. Preferă firmele mici, cu şefi prietenoşi, cu care să vorbească deschis la orice oră. Caută să muncească în domenii legate de cultură, televiziune, istorie, medicină, psihologie. Dacă are afinităţi pentru ştiinţele exacte, va lucra mai târziu în comunicaţii, telefonie mobilă sau internet.
Bărbatul-Vărsător este un idealist care pune mare preţ pe libertate şi pe cultură. Încă din şcoală, Vărsătorul este autodidact şi învaţă singur numai ceea ce îi place. Se revoltă împotriva regulilor şi este în stare să fugă de acasă dacă vrea să le demonstreze părinţilor că se poate descurca singur. Este un caracter aparte, care şochează în adolescenţă, iar la maturitate are tendinţa să domine. Fuge de responsabilităţile casnice şi familiale, în schimb, se străduieşte să îi ajute pe cei oropsiţi, chiar dacă nu îi cunoaşte. Este în stare să îşi dea tot salariul cuiva aflat în necaz, pentru că îi place sentimentul înălţător pe care îl are când ajută pe cineva.
Nativul acestei zodii este atras de domeniile ştiinţifice, pentru că are profunda încredere că ştiinţa este singura pârghie pentru progresul umanităţii. Dacă perseverează într-un anume domeniu, poate ajunge la rezultate spectaculoase, la descoperiri care îi pot aduce premiul Nobel. De obicei, însă, trece de la o slujbă la alta, de la o pasiune la alta cu mare uşurinţă. Pe Vărsător nu îl interesează câştigurile când îşi alege un loc de muncă, în schimb îl interesează oamenii lângă care trebuie să muncească.
- HOROSCOP: Ce faci când eşti SINGUR ACASĂ, în funcţie de zodie
- HOROSCOP: La ce vârstă vei avea cel mai mare noroc în viață, în funcție de zodie
- HOROSCOP: Cele patru zodii care îi țin locul lui Moș Crăciun
- HOROSCOP! Ce fac zodiile atunci când ninge
- HOROSCOP! Zodiile favorizate în luna februarie
- HOROSCOP: Zodii potrivite pentru căsătorie. Cu cine să NU te complici NICIODATĂ