HOROSCOP: Cea mai rea femeie a zodiacului
Deşi femeile sunt asociate de cele mai multe ori cu blândeţea, bunătatea, docilitatea, poate chiar şi cu supunerea, există o femeie în zodiac pentru care aceste calităţi nu există. Este vorba de femeia din zodia scorpionului.
Femeia născută sub acest semn zodiacal știe ce înseamnă răzbunare, la fel ca toți cei din jurul ei. Nimeni nu ar îndrăzni să o calce pe coadă. Unii se tem de gura ei, mai ales că își alege foarte bine cuvintele când vrea să rănească, alții de acțiunile ei ascunse, imprevizibile.
Face ce face și este înconjurată de dușmani, dușmani pe care știe cum să îi reducă la tăcere. Se spune că atunci când i se comite o nedreptate se răzbună într-un mare fel. Pune la cale tot felul de planuri. Este expertă în strategii și nu stă pe gânduri când trebuie să acționeze.
Trebuie spus că pentru prietenii ei este în stare de orice. Este fidelă principiilor după care își guvernează viața, iar atunci când acestea sunt încălcate de altcineva, are ac de cojocul respectivului, scrie realitatea.net
Însă, atunci când iubeşte, femeia Scorpion este în stare să mute şi munţii din loc, pentru iubitul ei. Nimic şi nimeni nu îi poate sta în cale atunci când este convinsă că ceea ce are în faţa ei este dragoste adevărată.