HOROSCOP. Cum îţi dai seama că nu te mai iubeşte, în funcţie de zodie
Dacă ai anumite dubii în privința sentimentelor pe care partenerul/partenera ți le poartă, ai putea apela la sfaturile astrologilor. Se pare că fiecare om are un anumit stil de a iubi în funcție de semnul zodiacal sub care s-a născut, astfel că te vei putea ghida după caracteristicile fiecărei zodii pentru a-ți da seama atunci când nu mai ești iubit/ă ca la început.
Berbec
Berbecii nu se pricep foarte bine la a se preface, așadar comportamentul îi va da de gol rapid.Nu te mai sună prea des să verifice cum te simți, nu îți mai poartă de grijă ca înainte și nu mai face eforturi pentru a te face să zâmbești, iar dorința sexuală este din ce în ce mai scăzută. Aceste semne ar trebui să te pună pe gânduri!Taur
Nativul/nativa Taur este genul de om care se laudă cu tine în fața prietenilor și este mândru să te aibă alături în orice moment din viața sa. Fiecare persoană are uneori nevoie de spațiu însă dacă de la o vreme petrece cât mai mult timp cu prietenii, iar tu nu mai ești o prioritate, taie din timpul petrecut cu tine și acordă mai mult timp întâlnirilor cu ceilalți oameni din viața sa, este clar că nu mai simte tot ce simțea la începutul relației.
Gemeni
Dacă nativul/nativa Gemeni a devenit nepoliticos/nepoliticoasă în discuțiile cu tine și se pune pe sine în centrul tuturor preocupărilor sale, înseamnă că și-a pierdut mult interesul pentru relația voastră. Devine din ce în ce mai egoist/ă atât în pat, cât și în activitățile sale zilnice, unde se preocupă doar de studiile, munca și prietenii săi. Este timpul să realizezi că nu te mai iubește!
RacDacă nativul/nativa Rac dă înapoi într-o relație, cu siguranță îți vei da seama imediat. Nu te mai alintă ca înainte și nu îți mai zice aproape deloc că te iubește. A devenit din ce în ce mai rece, nu îți mai oferă afecțiunea cu care te obișnuise și se supără din orice motiv. Este din ce în ce mai indispus/ă, iar pentru orice lucru care merge prost aruncă vina pe tine și nimic nu îl/o mai face fericit/ă.
Leu
Dacă nativul/nativa din zodia Leu nu mai flirtează cu tine, nu mai este romantic/ă, iar numărul activităților pe care obișnuiați să le faceți împreună în trecut s-au diminuat, sunt semne evidente că nu te mai iubește cum obișnuia să o facă. Atunci când iubește, nativul/nativa din Leu simte nevoia de a petrece foarte mult timp cu jumătatea sa, iar dovezile de iubire sunt la ordinea zilei, romantismul său fiind la cote maxime. Dacă toate acestea lipsesc acum din relație, sunt semne care ar trebui să te facă să te îndoiești de sentimentele sale.
FecioarăFecioara este un semn zodiacal foarte protector. Nativul/nativa din această zodie face tot ce îi stă în putință pentru a ști că ești bine, în siguranță, iubit/ă și apreciat/ă. Însă, dacă de ceva timp nu-i mai pasă dacă ești trist/ă, nu încearcă să afle ce ți s-a întâmplat, nu te mai întreabă cum te simți sau cum ți-ai petrecut ziua și nici nu te mai sună prea des pentru a te auzi, înseamnă că ceva s-a schimbat în interiorul său. Aceste semne sunt caracteristice Fecioarelor atunci când sentimentele lor pentru tine încep să dispară.
Balanță
Balanța te poate amăgi destul de tare. Astăzi te iubește cel mai mult de pe Pământ, iar mâine se poate retrage, uitând că ți-a promis Luna și Stelele cu o zi în urmă. Nu te lăsa păcălit/ă de promisiunile și vorbele Balanței, dacă acestea nu mai sunt dublate și de fapte. Dacă doar gura mai este de Balanță însă nu mai face absolut nimic din ce obișnuia pentru a-ți demonstra dragostea, înseamnă că sentimentele sale s-au diminuat.
ScorpionScorpionii sunt nativi/native extrem de romantici/romantice și implicați/implicate în relațiile sentimentale. Dacă simți că acest nativ/această nativă s-a răcit și îndepărtat față de tine, ar trebui să analizezi cu atenție ce a rămas din relația voastră. Dacă observi faptul că își petrece tot mai mult timp în diverse activități cu prietenii, dar nu te implică și pe tine, iese tot mai des în oraș singur/ă, nu mai face niciun efort pentru a te simți iubit/ă, iar prezența ta a devenit aproape indiferentă în viața sa, este timpul să accepți că nu te mai iubește.
Săgetător
Atunci când Săgetătorul își pierde orice interes și sentiment de iubire față de tine, începe să vadă cât mai multe defecte la tine, pe care la început nici nu le observa. Îți reproșează tot mai des faptul că nu agreează cum te îmbraci, ori cum arăți sau cum te comporți. Tot ce iubea la tine la începutul relației s-a transformat acum în ceea ce nu suportă. Ba mai mult, ridică vocea la tine destul de des, iar de fiecare dată consideră că tu porți vina nemulțumirilor sale.Capricorn
Dacă dovezile de afecțiune au devenit doar o amintire îndepărtată, ar trebui să te întrebi dacă partenerul tău/partenera ta din zodia Capricorn te mai iubește. Nu te mai sărută atât de des, nu mai știi cum se simt atingerile lui/ei pline de tandrețe și nu ai mai fost alintat/ă de mult timp? Aceste semnale ar trebui să te pună pe gânduri pentru că, atunci când iubesc, Capricornii sunt foarte pasionali și romantici.
Vărsător
Vărsătorii sunt foarte atrași de latura intelectuală a partenerului și vor căuta de fiecare dată pe cineva compatibil din acest punct de vedere. Dacă Vărsătorul își pierde interesul față de tine, vei observa imediat în comportamentul său. Dacă te corectează de fiecare dată când spui ceva, dacă nu mai împărtășiți aceeași viziune sau nu te mai implică în planurile importante din viața sa, acestea sunt semne care ar trebui să-ți arate că nu te mai iubește…Pești
Atunci când iubește, spiritul de sacrificiu nu are limite pentru nativul/nativa din zodia Pești. Va face orice îi stă în putință ca partenerul/partenera să fie fericit/ă alături de el/ea. Însă, dacă observi că nu mai mișcă niciun deget pentru a-ți face viața mai frumoasă, pentru a te face să zâmbești și devine din ce în ce mai egoist/ă, gândindu-se doar la propria persoană, acesta este un semn destul de evident care arată că nativul/nativa Pești nu te mai iubește ca la început.