HOROSCOP: Cum vei sta cu sănătatea în luna mai
Aspectele astrale îţi arată câtă energie şi poftă de viaţă vei avea în această lună, dar şi riscurile de îmbolnăviri sau accidentări, potrivit eva.ro.
TAUR
Eşti plin de energie în această lună, dar asta nu înseamnă că vei fi ferit de probleme. Ai grijă la alimentaţie, mai ales acum după sărbători. E posibil să ai unele probleme digestive care îţi pot creea probleme în viaţa de zi cu zi. Învaţă să te fereşti de ce îţi face rău şi spune nu tentaţiei.
GEMENI
Dacă nu suferi de nicio boală, atunci poţi sta liniştit pentru că în această lună situaţia va rămâne aceeaşi. Însă dacă ai unele probleme medicale e posibil ca ele să se agraveze. Nu ignora niciun semnal de alarmă şi tratează-te cu seriozitate. Spre sfârşitul lunii vei căpăta mai multă energie.
RAC
Treci de la o stare la alta, şi te lasă puterile atunci când te aştepţi mai puţin. E posibil ca din cauza programului de muncă să cedezi psihic şi să vrei să îţi iei câteva zile libere pentru a te reface. Nu exagera cu absolut nimic, mai ales cu alimentaţia!
LEU
Trebuie să fii foarte atent la starea ta de sănătate în această lună, pentru că pot apărea diverse reacţii adverse la obiceiurile pe ţi le-ai format. Chiar dacă până acum nu ai avut probleme cu sarea sau cu faptul că nu bei foarte multe lichide, în această perioadă situaţia se poate schimba radical.
FECIOARĂ
Nici acum şi nici în viitorul apropiat nu o să ai probleme de sănătate, cel puţin nu serioase. Datorită echilibrului pe care îl ai, atât corpul, cât şi mintea vor fi ântr-o formă excelentă. Accidente imprevizibile se pot întâmpla oricând, aşa că ai grijă să fii prudent.
BALANŢĂ
În prima parte a lunii ai tendinţa de a te extenua inutil, efectele negative văzându-se imediat. E important să sesizezi aceste lucruri şi să iei măsuri imediat. Odihna este foarte bună în cazul tău, aşa că dacă o vei face, la finele lunii îţi vei recăpăta energia.
SCORPION
Vei fi destul de sensibil luna aceasta, aşa că trebuie să te protejezi şi să nu faci excese. Şi chiar dacă simţi că prinzi putere, nu trebuie să te porţi de parcă totul ar fi perfect. E posibil să trebuiască să faci un drum la spital.
SĂGETĂTOR
Eşti foarte atent la sănătatea ta în această lună, fie că ai probleme, fie că nu. După o perioadă de răsfăţ culinar ai decis că trebuie să revii la normal, ba chiar să renunţi la multe plăceri gastronomice. E posibil să descoperi că o problemă medicală mai veche a reapărut.
CAPRICORN
Fă o vizită medicului de familie în această lună, chiar dacă problemele cu care te confrunţi sunt legate mai mult de aspectul tău fizic. O alergie sau o iritaţie a pielii îţi va da bătăi de cap. Eşti energic, aşa că fă orice pentru a păstra acest tonus.
VĂRSĂTOR
Nu te stresa peste măsură în această lună, pentru orice există o rezolvare. Şi mai mult decât atât, nu încerca să te calmezi mâncând mult. Orice exagerare îţi va da o stare şi mai proastă, iar rezultatul îl vei simţi pe propria piele.
PEŞTI
Faptul că nu acorzi o atenţie deosebită sănătăţii îţi va creea probleme luna aceasta. Fumatul, odihna insuficientă sau mâncatul la fastfood îţi va da o stare proastă în aproape toată această perioadă. Ascultă sfatul celor apropiaţi ţie, care au un stil de viaţă mai echilibrat.
BERBEC
Nu vei fi într-o formă de zile mari în această lună, dar cu siguranţă va fi mai bine ca până acum. Trebuie să fii mai grijuliu şi să nu te expui pericolelor, aşa că evită orice situaţie riscantă. Nu munci mai mult decât îţi poate permite organismul, e posibil să cedezi şi să te îmbolnăveşti.