HOROSCOP: Nativii din Berbec şi Peşti ar putea pierde o sumă importantă de bani
LEU
S-ar putea să renunţaţi la o călătorie în interes personal, din cauza unor neînţelegeri cu o rudă. Vă sfătuim să nu vă ambalaţi, pentru că puteţi ajunge la o ceartă serioasă.
FECIOARĂ
Primiţi o veste bună, în legătură cu o moştenire care vi se cuvine. Este posibil să vă schimbaţi programul. Vă recomandăm să evitaţi întâlnirile de afaceri.
BALANŢĂ
Aflaţi că o rudă apropiată a suferit un accident şi vă schimbaţi planurile. Sunteţi nevoit să faceţi cheltuieli suplimentare, deşi nu staţi prea bine cu banii.
SCORPION
Dimineaţa, aveţi de rezolvat multe probleme legate de o afacere. Păstraţi-vă calmul şi nu vă grăbiţi, altfel riscaţi să faceţi greşeli!
SĂGETĂTOR
Nu sunteţi deloc sociabil şi aveţi tendinţa să vă izolaţi. S-ar putea să vă confruntaţi cu probleme care s-au acumulat în ultima perioadă. Vă sfătuim să nu cedaţi şi să căutaţi soluţii.
CAPRICORN
Aveţi senzaţia că persoana iubită vă neglijează şi simţiţi nevoia să primiţi sfaturi şi încurajări. Vă recomandăm să fiţi mai sociabil, pentru că riscaţi să deterioraţi relaţiile cu anturajul.
VĂRSĂTOR
Începeţi ziua cu o senzaţie de oboseală şi nu sunteţi prea comunicativ. Vă sfătuim să evitaţi activităţile în care trebuie să vă concentraţi intens.
PEŞTI
Aveţi şanse să primiţi o sumă importantă, probabil, dintr-o colaborare. Nu este momentul să investiţi, pentru că s-ar putea să ieşiţi în pierdere.
BERBEC
Aveţi mult de alergat cu tot felul de treburi. Este posibil să pierdeţi o sumă importantă. Vă recomandăm să vă păstraţi calmul.
TAUR
Traversaţi o perioadă în care aveţi impresia că nu vă reuşeşte nimic şi că sunteţi înconjurat de duşmani. Vă recomandăm să nu vă lăsaţi dominat de pesimism.
GEMENI
Puteţi lămuri toate neînţelegerile cu partenerul de viaţă, cu ajutorul unei persoane din anturaj. Vă sfătuim să aveţi încredere în sfaturile sale şi să vă temperaţi orgoliul.
RAC
Nervozitatea vă poate pune în stuaţii delicate acasa şi la serviciu. S-ar putea să vă fie greu să vă stăpâniţi. Nu este exclus să vă meargă prost în afaceri. Ar fi bine să le amânaţi.