Horoscop: Nativii din Leu suferă din cauza unei dezamăgiri în dragoste
Berbec. Problemele familiare sunt puse sub lumina reflectoarelor. Profiţi de ocazie pentru a lămuri situaţia în legătură cu cineva apropiat. Încerci să petreci mai mult timp cu prietenii şi profiţi de ziua de astăzi pentru a-ţi număra reuşitele.
Taur. Este posibil să ţi se ofere o şansă să închei un contract foarte convenabil din punct de vedere financiar. La sfârşitul zilei vei avea nişte certuri în familie. Iritarea se dovedeşte a fi contraproductivă.
Gemeni. Dacă ai de gând să discuţi cu o anumită persoană despre o problemă mai delicată, astăzi este momentul potrivit să faci acest lucru. În loc să vorbeşti cu ea la telefon, mai bine invit-o să luaţi cina împreună, într-un local deosebit.
Rac. Treci printr-o perioadă tensionată în plan sentimental. Încearcă să analizezi cu atenţie relaţia sentimentală şi să vezi dacă există cumva vreo problemă despre care partenerul/a evită să discute cu tine.
Leu. Suferi din cauza unei dezamăgiri în dragoste. Totul a pornit de la gelozia ta neîntemeiată şi lipsa dispoziţiei pentru comunicare. Nu te jena, recunoaşte că ai greşit şi problema se va rezolva.
Fecioară. Te înţelegi bine cu toată lumea, iar relaţia cu persoana iubită este frumoasă, deşi vă mai ciondăniţi din cauza banilor şi, din când în când, din cauza geloziei tale. Ai grijă pentru că nu ai motive.
Balanţă. Astăzi ar trebui să încerci să fii mai chibzuit/ă în ceea ce priveşte aspectul financiar şi să nu risipeşti prea mult atunci când ieşi cu prietenii în oraş sau când mergi la cumpărături.
Scorpion. Unele persoane îţi vor cere sfatul şi îndrumarea astăzi. Este foarte posibil ca o ceartă la birou să strice lucrurile în a doua parte a zilei. Influenţele planetelor admit că eşti un bun mediator şi poţi rezolva conflictele ivite.
Săgetător. Comunicarea va fi mai eficientă într-un cadru plăcut şi liniştit. Dacă ai probleme cu o anumită persoană din anturajul tău, este timpul să faci ceva în acest sens. O poţi invita la o discuţie relaxată.
Capricorn. Cu toate că subconştientul îţi va cere să fii mai precaut/ă şi să nu te exprimi atât de evident, vei face exact invers. Eşti convins/ă că relaţia de cuplu merge perfect şi te porţi ca atare.
Vărsător. Nu ar strica puţină distracţie astăzi, ţie şi partenerului/ei de cuplu, dar aveţi grijă să nu neglijaţi unele probleme importante de care trebuie să vă ocupaţi. Încearcă în primul rând să rezolvi treburile şi apoi vei avea timp suficient şi pentru lucruri mai plăcute şi relaxante.
Peşti. Ar trebui să îţi reanalizezi poziţia în cuplu şi la locul de muncă. Dacă ai nevoie să aduci noi reguli sau să le modifici pe cele existente, acum este timpul potrivit. Ceilalţi se vor acomoda foarte repede, foarte uşor şi fără nici o problemă.