Saturn este cunoscut, în astrologie, şi sub denumirea de "Marele Malefic". Şi asta pentru că scopul său mai puţin plăcut este acela de a ne da lecţiile pe care trebuie să le învăţăm în viaţă. El ne indică, în funcţie de plasarea sa în astrograma natală, ce dificultăţi ne pot aştepta, ce greutăţi avem de dus şi ce obstacole trebuie să depăşim. Pentru că este planeta singurătăţi, a izolării, îţi arată în ce etapă a vieţii te poţi simţi singur, scrie Eva.ro.
Vezi în lista de mai jos în ce zodie se afla Saturn în momentul naşterii tale:
Berbec - 25.04.1937 - 18.10.1937, 14.01.1938 - 06.07.1939, 22.09.1939 - 20.03.1940, 03.03.1967 - 30.04.1969 , 07.04.1996 – 09.06.1998, 25.10.1998 – 01.03.1999
Taur - 06.07.1939 - 22.09.1939, 20.03.1940 - 08.05.1942, 30.04.1969 - 18.06.1971, 10.01.1972 - 21.02.1972, 09.06.1998 - 25.10.1998, 01.03.1999 – 10.08.2000, 16.10.2000 – 21.04.2001
Gemeni - 08.05.1942 - 20.06.1944, 18.06.1971 - 10.01.1972, 21.02.1972 - 02.08.1973, 07.01.1974 - 19.04.1974, 10.08.2000 - 16.10.2000, 21.04.2001 – 04.06.2003
Rac - 20.06.1944 - 02.08.1946, 02.08.1973 - 07.01.1974, 19.04.1974 - 17.09.1975, 14.01.1976 - 05.06.1976, 04.06.2003 – 16.07.2005
Leu - 02.08.1946 - 19.09.1948, 03.04.1949 - 30.05.1949 , 17.09.1975 -14.01.1976, 05.06.1976 - 17.11.1977, 05.01.1978 -26.07.1978, 16.07.2005 – 02.09.2007
Fecioară - 19.09.1948 - 03.04.1949, 30.05.1949 - 20.11.1950, 07.03.1951 - 13.08.1951, 17.11.1977 - 05.01.1978, 26.07.1978 - 21.09.1980, 02.09.2007 – 29.10.2009, 07.04.2010 – 21.07.2010
Balanţă - 20.11.1950 - 07.03.1951, 13.08.1951 - 22.10.1953, 21.09.1980 - 29.11.1982, 06.05.1983 - 24.08.1983, 29.10.2009 - 07.04.2010, 21.07.2010 – 05.10.2012
Scorpion - 22.10.1953 -12.01.1956, 14.05.1956 -10.10.1956, 29.11.1982 - 06.05.1983, 24.08.1983 -17.11.1985
Săgetător - 12.01.1956 -14.05.1956, 10.10.1956 - 05.01.1959, 17.11.1985 -14.02.1988, 10.06.1988 -12.11.1988
Capricorn - 05.01.1959 - 03.01.1962, 14.02.1988 -10.06.1988, 12.11.1988 - 06.02.1991
Vărsător - 03.01.1962 - 24.03.1964, 17.09.1964 -16.12.1964, 06.02.1991 - 21.05.1993, 01.07.1993 - 29.01.1994
Peşti - 18.10.1937 - 14.01.1938, 24.03.1964 -17.09.1964,16.12.1964 - 03.03.1967, 21.05.1993 - 01.07.1993, 29.01.1994 -07.04.1996.
Saturn în Berbec
Dacă ai Saturn în Berbec, este posibil ca perioada în care vei fi afectat de singurătate este tinereţea timpurie, în special anii cuprinşi între 18 şi 24 de ani. Vei avea dificultăţi să-ţi găseşti iubirea în această perioadă şi te vei simţi cumva respins sau neînţeles de persoanele de sex opus.
Saturn în Taur
Cei care au Saturn în Taur riscă să treacă prin momente de singurătate la bătrâneţe. Anii cei mai grei, în care se vor simţi izolaţi, sunt ultimii ani din viaţă. Pierderea partenerului la bătrâneţe poate face ultimii ani dificili.
Saturn în Gemeni
Dacă ai Saturn în Gemeni, anii în care te vei simţi singur sunt anii adolescenţei. Vrei să simţi primii fiori ai iubirii, dar ai senzaţia că nu îţi vei găsi niciodată dragostea. Din fericire, este o etapă scurtă şi accentuată de naivitatea vârstei.
Saturn în Rac
Tu poţi avea mai multe etape în viaţă în care te vei simţi singur. Perioada dintre adolescenţă şi primii ani ai maturităţii ar putea fi una dintre ele. Cel mai puternic resimţi acest sentiment când părăseşti casa părintească şi încerci să-ţi formezi propria ta familie.
Saturn în Leu
Perioada cuprinsă între vârstele 30 şi 35 de ani este plină de provocări pentru tine. Eşti în căutarea sufletului pereche şi îţi este foarte greu să găseşti pe cineva care să fi aşa cum îţi doreşti tu. Te vei simţi singur şi demoralizat, dar vei reuşi să treci peste cu capul sus.
Saturn în Fecioară
Poţi avea o perioadă de singurătate în jurul vârstei de 40 de ani. Este o etapă în care te vei simţi singur şi în care îţi vei căuta un partener de viaţă fără succes. Este posibil ca acum să te refaci în urma unei despărţiri, iar senzaţia de singurătate să fie şi mai acută.
Saturn în Balanţă
Plasarea lui Saturn în Balanţă indică o perioadă de singurătatea în jurul vârstei de 45-50 de ani. Poţi divorţa în această etapă a vieţii sau poţi trece printr-o criză sentimentală care te va face să te simţi neîmplinit din punct de vedere sentimental.
Saturn în Scorpion
Perioada critică pentru tine, în ceea ce priveşte sentimentul de singurătate, este plastă în jurul vârstei de 50 de ani. Îndepărtarea de partenerul de viaţă, estomparea sentimentelor tale sau ale persoanei alături de care trăieşti ar putea fi o cauză majoră.
Saturn în Săgetător
În jurul vârstei de 55-60 de ani ai putea să te simţi foarte singur. Simţi că nu te poţi baza pe susţinerea persoanei iubite, iar despărţirile tumultuoase la această vârstă nu sunt excluse. De asemenea, şi vârsta de 28-30 de ani prezintă pentru tine un risc crescut, din punct de vedere al singurătăţii.
Saturn în Capricorn
Prima parte a tinereţii este, pentru tine, cea mai dificilă. Te simţi singur şi ai senzaţia că nu îţi vei găsi niciodată sufletul pereche. Din fericire, după vârsta de 30 de ani te vei simţi mult mai împlinit, iar la maturitate te vei înconjura de multe persoane iubitoare.
Saturn în Vărsător
În jurul vârstei de 60-65 de ani, este posibil să te simţi foarte singur. Treci printr-o adevărată criză de identitate în această etapă, iar respingerea celor care vor să-ţi ofere sprijinul lor ar putea să-ţi accentueze singurătatea. Nu-i îndepărta pe cei care te iubesc.
Saturn în Peşti
Bătrâneţea târzie este, pentru tine, o etapă dificilă. Poţi rămâne singur în ultimii ani de viaţă, iar tristeţea va fi accentuată de pierderea partenerului, dacă ai trăit toată viaţa alături de el.