HOROSCOP: Peştii sunt îndemnaţi să evite afcerile, iar Gemenii să dea dovadă de răbdare şi calm
PEŞTI
Dimineaţa, sunteţi confuz şi riscaţi să aveţi probleme atât pe plan social, cât şi financiar. Vă recomandăm să nu vă ocupaţi astăzi de afaceri.
BERBEC
O persoană mai în vârstă vă propune să vă asociaţi într-o afacere. Vă recomandăm să nu luaţi nicio decizie fără a vă consulta cu partenerul de viaţă.
TAUR
S-ar putea să fiţi încordat, din cauza colaborării dificile cu un partener de afaceri. Este indicat să amânaţi orice decizie în privinţa investiţiilor, pentru că aveţi dificultăţi de concentrare.
GEMENI
Se pare că nu sunteţi în cea mai bună formă fizică şi intelectuală. Vă sfătuim să nu vă asumaţi niciun risc, pentru că nu aveţi prea multe şanse de reuşită. Răbdare şi calm!
RAC
Neînţelegerile cu persoana iubită vă fac să acceptaţi fără ezitări o ieşire cu prietenii. S-ar putea să faceţi cunoştinţă cu o persoană care vă cucereşte imediat.
LEU
Nu vă ajung banii pentru o excursie sau o călătorie, spre nemulţumirea partenerului de viaţă. Vă sfătuim să ascultaţi şi părerile celor din jur şi să nu mai fiţi atât de cârcotaş.
FECIOARĂ
La serviciu, s-ar putea să fiţi agitat, din cauza unei decizii pripite a şefului. Vă recomandăm să vă temperaţi nervozitatea, altfel riscaţi să vă complicaţi situaţia.
BALANŢĂ
Este o zi bună pentru întâlniri cu prietenii. După-amiază, vi se propune o colaborare. Nu vă grăbiţi să acceptaţi!
SCORPION
Dimineaţa, s-ar putea să fiţi cu capul în nori şi să neglijaţi problemele importante. Vă recomandăm să nu începeţi activităţi noi, pentru că s-ar putea să luaţi decizii greşite.
SĂGETĂTOR
Dimineaţa, s-ar putea să vă pună pe gânduri o ceartă cu o persoană în vârstă. Ar fi bine să fiţi mai prudent, ca să nu declanşaţi un scandal. Menajaţi-vă sănătatea!
CAPRICORN
Plecaţi într-o călătorie în care cheltuiţi cam mult, dar puteţi avea mari satisfacţii pe plan sentimental. S-ar putea să vă simţiţi foarte bine într-un grup.
VĂRSĂTOR
Sunteţi dezamăgit de o persoană în care aţi avut mare încredere. Nu este sfârşitul lumii! Aveţi şi prieteni adevaraţi. Pe plan sentimental, traversaţi o perioadă favorabilă.