HOROSCOP: Trei zodii de femei sensibile, ca florile. Trebuie ocrotite cu mare grijă
Se emoţionează foarte uşor, au o încredere uriaşă în cei din jur şi ajung să fie dezamăgite extrem de rapid. Vorbim despre sensibililele zodiacului, acele femei care trebuie tratate cu mare atenţie, fiindcă pot fi rănite cu gesturi sau cuvinte banale, notează ele.ro.
Iată în ce zodii sunt născute mimozele:
Rac
Cu femeia Rac trebuie să te porţi foarte atent. E timidă de felul sau şi nu prea ştii la ce reacţii să te aştepţi din partea sa. Uneori începe să plângă atunci când aude necazurile unui necunoscut sau când primeşte o veste proastă. E o delicată, o visătoare care speră să facă lumea mai bună prin faptele sale. Femeia Rac e naturală, pasională şi foarte dulce. Nu ai cum să nu o iubeşti, în ciuda toanelor sale care te pot duce uneori la disperare.
Balanţă
Răceala pe care o afişează femeia Balanţă ascunde, de fapt, o sensibilitate crescută. Nativa suferă cel mai mult atunci când e stăpânită de gelozie. Se va închide în ea şi cu greu vei mai reuşi să o faci să vorbească. Balanţa este elegantă, fină, are gesturi tandre şi un zâmbet gingaş. Feminitatea ei îi accentuează şi mai mult latura sensibilă. Visează cu ochii deschişi şi e în stare să se supere dacă încerci să o aduci cu picioarele pe pământ.
Peşti
Nativele Peşti sunt suflete nobile extrem de sensibile. Nu suportă să fie contrazise şi sunt afectate atunci când nu sunt lăsate să îşi spună părerea. Sunt uşor impresionabile şi au nevoie să fie înconjurate cu iubire. Pun la suflet orice neîmplinire şi devin suspicioase, iar atunci când se confruntă cu răutatea oamenilor suferă enorm de tare. Atunci când suntrănite sau trăiesc o dezamăgire în dragoste pot deveni foarte răzbunătoare.