HOROSCOP: Ziua începe cu mai multe drumuri pentru nativii din zodia Balanţă, iar Scorpionii sunt nervoşi
Berbec: Se pare că sunteţi nemulţumit de tot ce se petrece în jur şi vă ieşiţi usor din fire. Vă sfătuim să nu exageraţi şi să vă controlaţi reacţiile. Evitaţi discuţiile aprinse cu persoana iubită!
Taur: Se pare că astăzi aveţi un spirit critic ieşit din comun şi aveţi tendinţa să faceţi o tragedie din orice mărunţiş. După-amiaza începeti să vă pregătiţi pentru o călătorie în interes personal. Reuşiţi să vă liniştiţi abia spre seară.
Gemeni: Dimineaţa se pare că reuşiţi să vă dezamăgiţi un prieten apropiat. Sunteţi predispus la gafe. Vă sfătuim să nu îi cautaţi nod în papură partenerului de viaţă. Ar fi bine să ascultaţi o persoana mai în vârstă din familie, chiar dacă nu vă convine ce spune.
Rac: S-ar putea să fiţi nelinişitit din cauza unor probleme financiare minore. Nu este cazul să vă faceti probleme. După-amiază, o ruda apropiată vă împrumută o suma importantă sau vă propune o colaborare de pe urma căreia puteţi câştiga bine. Vă sfătuim să aveţi răbdare şi să vă ascultaţi intuiţia.
Leu: Aveţi tendinţa de a deveni prea insistent cu cei din jur şi chiar sâcâitor. Neînţelegerile cu un prieten apropiat vă pun pe gânduri. Întrebaţi-vă dacă nu cumva exageraţi! Vă sfătuim să fiţi calm şi prudent, ca să evitaţi discuţiile inutile.
Fecioară: Se pare că acordaţi prea multă importanţă unor probleme mărunte şi că sunteţi tentat să exageraţi. Încercaţi să vă detaşaţi! Grijile nejustificate ar putea să vă afecteze sănătatea. Ar fi bine să vă relaxaţi. Dacă vi se oferă ocazia să ieşiţi în aer liber împreună cu persoana iubită, nu ezitaţi!
Balanţă: Faceţi câteva drumuri scurte, în care reuşiţi să îmbinaţi interesele profesionale cu cele personale. S-ar putea, însă, ca partenerul de viaţă să nu fie de acord să cumpăraţi un obiect de valoare. Resimţiţi o stare de nervozitate accentuată şi sunteţi tentat să exageraţi. Vă recomandăm să evitaţi discuţiile în contradictoriu şi să ţineţi cont de sfaturile celor apropiaţi.
Scorpion: Din cauza oboselii, este posibil să fiţi din cale afară de nervos şi să vă controlaţi cu mare greutate. Nu este exclus să vă certaţi cu cei din jur. Vă sfătuim să vă stăpâniţi agresivitatea, ca să nu vă faceţi duşmani. După-amiază ar fi bine să staţi acasă, în mijlocul familiei.
Săgetator: Aveţi tendinţa să vă enervaţi fără motiv, ceea ce vă poate pune în situaţii neplăcute. Vă recomandăm să evitaţi activităţile sociale şi afacerile, pentru că aveţi prea puţine şanse de reuşită. Păstraţi-vă calmul!
Capricorn: Se pare că aveţi dificultăţi de concentrare. Vă sfătuim să nu vă ocupaţi de mai multe lucruri în acelaşi timp, pentru că riscaţi să aveţi surprize neplăcute. Limitaţi-vă la activităţi de rutină şi nu refuzaţi ajutorul colegilor! Spre seară, aveţi musafiri care nu vă fac nici o plăcere.
Vărsător: Un prieten vă redă buna dispoziţie şi optimismul propunându-vă o colaborare. Vă recomandăm să terminaţi ce aţi început şi să nu neglijaţi problemele familiale. Ascultaţi cu răbdare propunerile partenerului de viaţă! După-amiază, s-ar putea să aveţi o neîntelegere cu un vecin.
Peşti: Dimineaţa sunteţi predispus la exagerări. O discuţie banală cu un coleg de serviciu poate să degenereze într-o ceartă serioasă. Puteţi evita divergentele dacă nu încercaţi să vă impuneţi punctul de vedere. Vă sfătuim să vă amânaţi călătoriile de afaceri şi întalnirile cu prietenii. Evitaţi activităţile stresante!
- HOROSCOP: Nativii din zodia Taur vor avea o zi tensionată, iar cei din zodia Rac ar putea primi o sumă de bani
- HOROSCOP: Nativii din zodia Peşti sunt nervoşi din cauza banilor, iar Fecioarele vor primi veşti bune
- HOROSCOP: Nativii din zodia Balanţă ar trebui să renunţe la călătoriile cu maşina, iar Scorpionii pot fi tensionaţi