HOROSCOP: Zodiile care vor fi puse la încercare în luna mai
Dacă până acum s-au bucurat de noroc din plin şi fericire la cote maxime, în luna mai, câteva semne zodiacale vor fi puse la încercare de către Univers.
Ele nu vor mai beneficia de energia planetelor şi vor fi nevoite să facă faţă unor provocări de durată, în special din a doua jumătate a lunii. Află dacă te numeri printre acestea, scrie realitatea.net.
Taur
Karma îţi va da o lecţie după data de 15 mai. E posibil să fi făcut unele greşeli pe care acum trebuie să le plăteşti înzecit. Poate te-ai certat cu cineva, ai minţit sau ai făcut rău intenţionat. Vor apărea unele probleme în comunicarea ta cu celelalte persoane, de aceea e bine să fii diplomată şi să îţi păstrezi calmul. Încearcă, pe cât posibil, să îţi stăpâneşti agresivitatea.
Leu
Nu te numeri printre cele mai norocoase zodii, întrucât vei avea o serie de probleme de sănătate care te vor obosi psihic în luna mai. Pur şi simplu, vei fi nevoită să faci o mulţime de drumuri la clinici de profil, iar demersurile tale vor fi îngreunate de anumite piedici din sistem. Vei lupta să obţii o mulţime de hârtii care să te lămurească cu privire la starea ta de sănătate. Învaţă să îţi stăpâneşti emoţiile, altfel vei ceda psihic.
Scorpion
Luna mai pare a fi una dificilă pentru tine, întrucât vei primi tot felul de veşti proaste care vor veni ca nişte săgeţi. Practic, atât la serviciu, cât şi acasă, lucrurile nu stau pe roze, iar toate responsabilităţile îţi revin ţie. Eşti nevoită să faci faţă problemelor şi să găseşti soluţii rapide pentru fiecare în parte. Ceilalţi te trag la răspundere şi au aşteptări mult prea mari din partea ta. E posibil să te confrunţi şi cu o uşoară depresie pe fondul stresului din ultima vreme.
Capricorn
Cu toate că eşti o persoană organizată şi responsabilă, după 20 mai, lucrurile o vor lua razna în viaţa ta. Nu îţi mai găseşti locul pe plan profesional, iar în viaţa privată certurile şi problemele de cuplu se acutizează. Vei avea tendinţa să te comporţi distant şi rece, însă trebuie să ştii că nu e cel mai bun mod de abordare. Încearcă să îţi păstrezi cumpătul, înainte să regreţi şi alte decizii din viaţa ta.