HOROSCOPUL banilor: Care zodie ajunge la sapă de lemn
În timp ce unii nativi se răsfaţă deja în vacanţă şi îşi cheltuiesc toată agoniseala, alţii încă mai strâng bani şi au planuri serioase.
Berbec
Ai tendinţa să cheltuieşti cât mai mult, ca să fii extravagant şi să arăţi tuturor ce bine o duci. Nu uita că lauda nu ţi se potriveşte, mai ales că îţi poate reduce din numărul de prieteni. Ar trebui să fii mai cumpătată şi să te axezi doar pe lucrurile cu adevărat necesare.
Taur
Încă nu ai plecat în vacanţă şi munceşti din greu doar, doar să mai strange un ban în plus. Abia spre sfârşitul verii e posibil să ai parte de o binemeritată escapadă, alături de persoana iubită sau câţiva prieteni. În iulie, vei face câteva tranzacţii care se pot încheia cu succes.
Gemeni
Te plângi mereu că nu ai bani şi că te descurci foarte greu, însă eşti şi o persoană foarte cheltuitoare, care îşi doreşte ce e mai scump. Din această cauză, vara asta nu ai strâns prea mulţi bani şi nici nu vei avea noroc. Încearcă să îţi limitezi cumpărăturile şi să mai tai de pe listă ce nu îţi trebuie. În fond, unele lucruri sunt mai importante.
Rac
Îţi place să călătoreşti continuu aşa că ţi-ai da până şi ultimul leu pentru excursii pe cele mai îndepăratate meleaguri. Vara asta, o rudă îţi va face un cadou neaşteptat şi e posibil să vizitezi un loc inedit, care să te impresioneze la maximum. Nu stai rău la capitolul financiar, deşi nu eşti cea mai economă persoană.
Leu
Nu ştii cum să gestionezi cheltuielile lunare şi te plângi mereu că nu îţi poţi permite un concediu. În luna iulie, vei avea în plus şi câteva cheltuieli neprevăzute, care s-ar putea să te lase falită. Dacă simţi că ai ajuns într-un impas din cauza datoriilor, roagă un prieten să te împrumute şi strange cureaua cât poţi de mult. Abia la începutul toamnei vei răsufla uşurată.
Fecioară
Eşti o fire strângătoare, care preferă să aibă bani în plus din caz că apare ceva neprevăzut. În plus, te bucuri de ajutorul partenerului tău de viaţă, alături de care reuşeşti să faci investiţii pe măsură. La sfârşitul lunii iulie, e posibil să pleci într-o vacanţă alături de familie, însă ai grijă pe ce şi cum îţi cheltuieşti economiile.
Balanţă
Vara aceasta, e posibil să îţi cumperi ceva mai mult decât nişte simple haine, adică o maşină sau un obiect la care visezi de foarte mult timp. Ai muncit mult în ultima vreme iar acum meriţi să te bucuri de orice îţi cumperi. În luna iulie, nu se anunţă mari schimbări pe planul banilor.
Scorpion
Încerci prin fel şi fel de metode să atragi bogăţia de partea ta, dar trebuie să ştii că e nevoie să munceşti mai mult. Dacă simţi că nu îţi ajung banii pe care îi ai, încearcă să îţi mai iei un loc de muncă sau să munceşti ore în plus. Ai grijă unde alegi să mergi în vacanţă, căci vei mai avea nevoie de bani şi în toamnă.
Săgetător
Eşti deja pe plajă, într-o destinaţie exotică şi nu te gândeşti să te întorci prea curând. Îţi place să cheltuieşti banii şi ţi-ai cumpăra orice suvenir îţi iese în cale. Păstrează câteva din economiile tale şi pentru întoarcere, căci s-ar putea să apară cheltuieli neprevăzute sau mici probleme de sănătate.
Capricorn
Tu nu vrei să mergi nicăieri vara asta, chiar dacă îţi permiţi acest lux. Asta pentru că preferi să te axezi pe lucruri mai importante, cum ar fi cariera. Vei reuşi să îţi consolidezi relaţiile cu partenerii de afaceri şi e posibil să ai parte şi de o ascensiune pe plan profesional, ceea ce îţi va dubla câştigurile.
Vărsător
Ai rămas cam falită în ultima perioadă şi nu ştii de unde să mai faci economii. Încearcă să cheltuieşti raţional banii şi să te axezi pe lucrurile cu adevărat importante. Nu neglija alimentaţia, ca să nu ai probleme mai târziu. Abia peste câteva luni te vei putea bucura de un câştig financiar notabil.
Peşti
Nu ai foarte mulţi bani strânşi, dar nici nu te plângi de lipsa lor. Reuşeşti să faci faţă cheltuielilor zilnice şi îţi permiţi, din când în când, să îţi mai satisfaci şi câte un capriciu. La mijlocul lunii iulie, e posibil să primeşti o sumă de bani de la o persoană la care te aştepţi mai puţin.