Hosni Mubarak este în comă, potrivit Itar-Tass
(UPDATE 10.01) Fostul preşedinte egiptean, Hosni Mubarak, ar fi intrat în comă sau chiar ar putea fi pe moarte, relatează mai multe ziare arabe, citate de Itar-Tass.
Potrivit presei, Mubarak, în vârstă de 82 de ani, a leşinat de două ori în timpul discursului său de joi, în care anunţa că nu va demisiona, cu o zi înainte de a pleca de la putere. O revistă din Israel scrie că fostul preşedinte egiptean s-ar afla într-un spital din Germania, având cancer în stare terminală şi fiind pe moarte. În pofida zvonurilor, administraţia preşedintelui american a anunţat că Statele Unite cred că Mubarak este în continuare în staţiunea turistică Sharm el-Sheikh din Egipt.
Fostul preşedinte al Egiptului, Hosni Mubarak, se află la reşedinţa sa din staţiunea Sharm el-Sheikh. Anunţul a fost făcut, duminică, la televiziunea de stat, de către premierul egiptean, Ahmad Shafik. Oficialul a dezminţit astfel zvonurile potrivit cărora Mubarak ar fi fugit în străinătate.
Hosni Mubarak s-a refugiat la casa sa din Sharm el-Sheikh, vineri, înainte de anunţul demisiei sale. Consiliul Militar egiptean a anunţat, duminică, dizolvarea celor două camere ale Parlamentului şi a suspendat Constituţia. Reprezentanţii armatei, care este acum responsabilă pentru afacerile interne ale ţării, au mai adăugat că tranziţia politică va dura o jumătate de an, iar în curând va fi formată o comisie pentru amendarea Constituţiei.