Hoţ de buzunare, reţinut în capitală. Intervenţia promptă a unui şofer de microbuz (VIDEO)
Un bărbat în vârstă de 28 de ani din Chişinău, suspectat de tentativă de furt, a fost reţinut de către poliţişti. Tânărul ar fi încercat să sustragă un portofel din geanta unei femei.
Incidentul a avut loc în preajma unei pieţe din centrul Capitalei.
Potrivit poliţiei, tânărul ar fi încercat să fure portofelul în momentul în care femeia urca într-un microbuz de linie.
"La un moment dat am simţit că a băgat cineva mâna în geantă. Mă întorc, dar el şi-a retras repede mâna şi a început să fugă", a declarat victima.
Femeia a solicitat ajutorul şoferului de maxi-taxi şi a reuşit să anunţe poliţia.
"Şoferul de la microbuz a plecat să-l caute. În moment l-au găsit. A venit şi m-a întrebat dacă este persoana dată şi eu am zis da", a mărturisit femeia
Tânărul reţinut a fost escortat la inspectoratul de poliţie pentru audieri.
" - Am fost reţinut pentru tentativă de furt. - Vă recunoaşteţi vina? - Da", a spus suspectul.
Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă amendă de până la 6.000 de lei, între 120 şi 240 de ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii sau închisoare de până la doi ani.