Hoţ ghinionist! A fost prins de două ori într-o zi de poliţia capitalei, în timp ce buzunărea oamenii
Dublu ghinion pentru un hoţ de buzunare, care activa în transportul public din Chişinău. El a fost prins de două ori în aceeaşi zi, în timp ce buzunărea oamenii. Bărbatul era îmbrăcat elegant, pentru a nu atrage atenţia potenţialelor victime.
În primul caz, suspectul a furat portmoneul cu bani al unui bătrân, în care se aflau 450 de lei. El a fost reţinut chiar în momentul în care a coborât din transport. Infracţiunea a avut loc într-un microbuz de pe ruta 154.
În baza acestor acţiuni a fost intentată o cauză penală pentru pungăşie, iar suspectul a fost eliberat pentru a fi cercetat în stare de libertate.
Însă, odată ce s-a văzut liber, bărbatul de 31 de ani nu s-a liniştit. El "şi-a încercat norocul" într-un alt mijloc de transport. Dar şi de data aceasta a avut ghinion, fiind reţinut de angajaţii Inspectoratului de Poliţie Râşcani.
Acum, suspectul, care a fost anterior judecat pentru acţiuni similare, este reţinut pentru 72 de ore. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă o amendă de până la 10.000 de lei sau până la doi ani de închisoare.