Hoţ prins în flagrant în timp ce spărgea geamul unui maxi - taxi: Am vrut să dorm în mașină
Un hoţ a fost prins ieri seara de polițiști în momentul în care spărgea geamul unui maxi - taxi și încerca să sustragă mai multe bunuri din microbuz. Vehiculul era parcat la intersecția străzilor Vasile Alecsandri şi Romană din Capitală.
Mai mulţi locuitori din cartier au apelat la Serviciul 112, după ce au observat că bărbatul lovea cu picioarele în mai multe automobile parcate pe strada Vasile Alecsandri. Imediat, acolo au ajuns mai multe echipaje ale Batalionului de Patrulare și Reacționare Operativă.
„Deplasându-ne la fața locului am stabilit o persoană de gen masculin, unde se afla într-un automobil de model Mercedes Sprinter, la care era deteriorat geamul, unde persoana respectivă a fost depistată încercând să sustragă careva bunuri din automobil”, a spus Andrei Corcenco, subofițer al Batalionului de Patrulare și Reacționare Operativă.
Bărbatul de 32 de ani s-a lăsat cu greu scos din maxi - taxi. El a negat în fața camerei că ar fi încercat să fure din automobil.
"Am spart geamul pentru că am vrut să dorm în mașină și gata."
Șoferul vehiculului a găsit totul distrus în maşină.
"Nu ştiu ce căuta exact, dar cred că bani. Totul este distrus."
Suspectul a fost încătușat și escortat la Inspectoratul de Poliție Râșcani, unde va fi cercetat pentru huliganism.