Hotarele celor 11 circumscripţii uninominale din municipiul Chişinău au fost stabilite provizoriu
Hotarele celor 11 circumscripţii uninominale din municipiul Chişinău au fost stabilite provizoriu. Acestea au între 56 şi 58 de mii de locuitori. Decizia finală va fi luată săptămâna viitoare.
În ce priveşte alte regiuni, unii dintre membrii comisiei de profil propun ca în autonomia găgăuză să fie create trei circumscripţii uninominale şi nu două cum s-a propus iniţial.
"Noi în Republica Moldova avem două regiuni unde compact locuiesc etnii, asta este raionul Taraclia şi UTA Găgăuzia. Dacă noi luăm o decizie ca pe teritoriul raionului Taraclia să constituim o circumscripţie uninominală separată, atunci propunerea mea este pentru UTA Găgăuzia să fie constituite trei", a declarat membrul Comisiei pentru crearea circumscripţiilor, Sergiu Corobceanu.
Propunerea a stârnit mai multe nemulţumiri, iar unii membri au amintit că numărul de circumscripţii a fost deja stabilit la şedinţele anterioare.
"Noi în activitatea noastră ne conducem de criterii pe care tot noi le-am votat. Haideţi să ne apreciem colegi dacă noi am stabilit criteriile şi am votat o dată, să mergem, pentru că din asta a reieşit toată harta şi toate circumscripţiile următoare. Idei de a schimba o să apară în fiecare zi", a declarat membrul Comisiei pentru crearea circumscripţiilor, Eugeniu Nichiforniciuc.
Preşedintele Comisiei, Iurie Ciocan, a menţionat totuşi că propunerea va fi examinată şi supusă votului săptămâna viitoare.
"Orice propunere are dreptul la viaţă ea urmează să nu fie nu doar propusă, dar şi venit cu argumente, asta am solicitat să fie prezentate şi anumite calcule pe care se bazează o asemenea viziune, noi am mai avut propuneri inclusiv de la conducerea adunării populare", a spus preşedintele Comisiei privind crearea circumscripţiilor uninominale, Iurie Ciocan.
Raionul Taraclia ar putea constitui o singură circumscripţie, deşi numărul de locuitori este de doar 35.000, în timp ce pe ţară numărul mediu este de 62.000. Excepţia este făcută pentru a păstra voinţa politică a etnicilor bulgari.
La următoarele şedinţe urmează să fie delimitate hotarele celor cinci circumscripţii din regiunea transnistreană şi de peste hotare.
Ultima şedinţă a comisiei va avea loc săptămâna viitoare.
- REACŢIA cetăţenilor după intervenţia generală la înlăturarea consecinţelor calamitaţilor naturale (VIDEO)
- Încep consultările privind componenţa Comisiei care va lucra la formarea circumscripțiilor
- Guvernul a aprobat a aprobat Regulamentul privind Comisia Națională pentru constituirea circumscripțiilor uninominale
- Comisia Electorală va simula crearea circumscripţiilor uninominale la sfârşitul acestei săptămâni
- Repetiţii pentru alegerile parlamentare. Comisia de profil a decis că vor fi create 51 de circumscripţii
- Hotarele primelor 15 circumscripţii uninominale, delimitate de membrii comisiei de profil