Hoţi de automobile reținuți în flagrant de către polițiști (VIDEO)
Poliţia municipiului Chişinău a reţinut în flagrant delict trei indivizi, în timp ce ar fi încercat să demonteze roţile unui automobil de model Ford Escort.
Reţinerea acestora a avut loc pe strada Nicolae Costin din sectorul Buiucani, în jurul orei 03.00, iar la faţa locului a fost solicitată intervenţia grupei operative, pentru documentarea suspecţilor şi stabilirea tuturor circumstanţelor.
Indivizii s-au dovedit cu vârstele de 18 ani şi un minor de 17 ani, domiciliaţi în Capitală. Conform primelor informaţii acumulate, suspecţii ar fi avut scopul de a le vinde ulterior unor persoane de încredere la un preţ redus.
Astfel, proprietarul automobilului a fost informat despre caz, iar suspecţii urmează a fi cercetaţi penal pentru furt. Totodată sunt demarate investigaţii în acest sens, privind complicitatea lor în alte cazuri analogice săvârşite pe teritoriul Capitalei.
Conform legislaţiei în vigoare persoanele riscă o pedepsă cu amendă în mărime de la 13.000 lei la 27.000 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de pînă la 4 ani.
Poliţia Capitalei atenţionează proprietarii de automobile, să le doteze corespunzător cu sisteme de alarmă modern, în vederea prevenirii infracţiunilor de acest gen.