Hoţi ghinionişti! Au furat plăcuţele de înmatriculare de la mai multe automobile şi le vindeau proprietarilor
Trei tineri cu vârstele cuprinse între 18 şi 24 de ani, originari din Bălţi, Cantemir şi Chişinău, au fost reţinuţi de către oamenii legii pentru că au furat plăcuţele de înmatriculare ale unor automobile din capitală.
Proprietarii automobilelor au alertat poliţia după ce au primit pe parprizul automobilelor, bileţele pe care erau indicate numerele de telefoane ale suspecţilor. Contactaţi, băieţii cereau de la fiecare victimă câte 4 000 de lei pentru restituirea plăcuţelor.
Tinerii au fost escortaţi la inspectorat pentru audieri. Ei şi-au recunoscut vina şi au indicat locurile unde au ascuns plăcuţele. În privinţa lor a fost iniţiată o cauză penală. Pentru faptele săvîrşite, băieţii riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de până la 20 000 de lei sau închisoare de până la patru ani.
Poliţia capitalei solicită oamenilor să informeze imediat serviciul specializat 902 despre asemenea ilegalităţi.