Hram cu spirit de Crăciun. Primăria reacţionează dur: Decoracţiunile au fost instalate ILEGAL
Bradul împodobit şi decoraţiunile de Crăciun au fost instalate ilegal ieri în centru Capitalei. Anunţul a fost făcut de edilul interimar care susţine că agentul economic nu a primit autorizaţie din partea autorităţilor. Primarul urmează să aibă o discuţie cu antreprenorul care a adus instalaţiile în scuarul Catedralei.
"Eu aş vrea doar să înţeleg ce a fost în capul lui când a venit neautorizat şi a instalat bradul de hramul oraşului. Eu la fel de surprins am fost ca să văd ieri rânduri imense la galcoci, la dresuri, eu am fost foarte surprins. M-am mirat că tocmai în ziua de ieri foarte multă lume face rânduri să-şi procure dresuri", a declarat Ruslan Codreanu, Primarul general interimar al municipiului Chișinău.
Şeful Direcţiei Comerţ susţine că astfel de cazuri au loc frecvent în timpul evenimentelor publice, iar poliţiştii sunt nevoiţi să-i evacueze pe unii agenţi economici.
"S-au gândit că pot şi ei să participe, fără careva permisiuni, autorizaţie, lucrurile acestea, din păcate se întâmplă permanent. Am mai depistat şi alte persoane care au venit şi cu conservații de acasă. Lucurile acestea sunt, ei au fost evacuaţi", a spus Marcel Zambițchi, şeful Direcţiei Comerţ.
În context, Ruslan Codreanu le-a dat indicaţie subalternilor să elaboreze un regulament care să conţină obligaţiile clare pentru antreprenorii care participă la evenimente organizate în Piaţa Marii Adunări Naţionale.
"Pentru a evita parașutistii care fără autorizaţie, fără notificări, fără să ştim îşi amplaseze unităţile de comerţ, elaborați un regulament pentru manifestaţii, reguli pentru Ziua Vinului, hramul oraşului, sărbători de Crăciun", a menționat Ruslan Codreanu, Primarul general interimar al municipiului Chișinău.
Agenţii economici care participă la manifestaţii în Piaţa Marii Adunări Naţionale achită pentru o zi o taxă de 400 de lei pentru un metru pătrat de spaţiu unde îşi expun produsele.