Hyundai pregăteşte un model special: Va lansa un nou SUV alimentat cu hidrogen
Hyundai este unul dintre puţinii constructori care au în gamă şi un model alimentat cu hidrogen. Tucson Fuel Cell a intrat în producţie de serie în 2013, însă nu este comercializat în Europa, acolo unde cea mai cunoscută maşină de acest gen este Toyota Mirai, scrie automarket.ro.
Constructorul sud-coreean a anunţat însă că lucrează la o nouă tehnologie pentru sistemul de alimentare cu hidrogen, care va fi introdusă pe un SUV complet nou ce va fi lansat în 2018. Noul sistem de alimentare cu hidrogen va avea dimensiuni mai mici şi va necesita o cantitate mai mică de platină pentru catalizator.
Motorul electric va fi mai mic şi mai uşor, dar mai puternic, în timp ce bateria va avea o capacitate mai mare. Nu este cert care va fi autonomia noului model, însă Tucson Fuel Cell putea parcurge aproximativ 600 de kilometri intre alimentari.
Până în prezent, Hyundai Tucson Fuel Cell a fost produs în mai puţin de 1.000 de unităţi, însă viitorul SUV ar putea avea mai mult succes dacă infrastructura va fi mai bună, iar lansarea va avea loc pe mai multe pieţe.
Noul SUV cu alimentare pe hidrogen nu a primit încă un nume oficial, însă acesta va fi lansat peste 2 ani cu ocazia Jocurilor Olimpice de Iarnă care vor avea loc în Coreea de Sud.
Auto