Hyundai Veloster Street Concept a debutat la Salonul Auto Internaţional din Australia
Hyundai a prezentat la Salonul Auto Internaţional din Australia conceptul Veloster Street, construit în colaborare cu casa de tuning Concord Customs scrie promotor.ro.
Veloster Street a primit o vopsea gri mată, un kit aerodinamic vopsit în portocaliu şi benzi iluminate pentru barele de protecţie faţă-spate şi pragurile laterale.
În interior, tapiţeria din piele de culoare neagră are acum accente portocalii, pentru a păstra linia stilistică impusă de exterior. Pe lângă modificările vizuale, Veloster Street a primit un sistem audio care are o putere maximă de 8.650 Watts.
Motorul maşinii are un intercooler din aluminiu, un filtru de aer sport şi un sistem de evacuare nou. Puterea propulsorului pe benzină de 1,6 litri cu turbocompresor, dezvoltă aproximativ 200 de cai-putere. Şasiul are bare anti-ruliu atât în faţă, cât şi în spate, suspensie ajustabilă şi discuri de frână ventilate.