I-a dat cu halba de bere în fața amicului de pahar! Ce s-a întâmplat într-un local din Capitală
A consumat băuturi alcoolice împreună cu un amic, până a avut nevoie de îngrijiri medicale. Vorbim despre un bărbat din Capitală care s-a ales cu o rană serioasă la obraz.
Între victimă și tovarăşul său de băutură a izbucnit un conflict, iar cel din urmă i-a dat cu o halbă de bere în față.
Totul s-a întâmplat pe la miezul nopții trecute, într-o pizzerie de pe strada Pușkin din sectorul Centru al Capitalei.
Incidentul a fost observat de către agentul de pază al localului. Văzând fața însângerată a bărbatului agresat, acesta a solicitat intervenția medicilor, dar și a poliției.
În scurt timp la adresa indicată au venit un echipaj mobil de reacționare operativă și o ambulanță. După ce a primit primul ajutor medical, victima a fost transportată la spital.
Presupusul agresor a fost adus pentru audieri la Inspectoratul de Poliție.
Reporterul „Unității de Gardă” a încercat să afle de la acesta ce l-a provocat să spargă halba de fața amicului, însă individul a declinat orice responsabilitate.
Potrivit informațiilor oferite de către oamenii legii, victima a refuzat să înainteze o plângere pe numele amicului său, motivându-şi decizia prin faptul că a fost o simplă neînțelegere.
Cu toate acestea, agresorul în vârstă de 46 de ani s-a ales, totuşi, cu un proces verbal contravențional pentru huliganism nu prea grav.
Mai multe detalii în cadrul emisiunii Unitatea de Gardă de la Canal 3.