I-a dat foc colegului de pahar, iar acum va sta 16 ani după gratii
Foto: antena3.ro
Un bărbat din Criuleni va sta după gratii 16 ani după gratii pentru omor, săvârşit cu deosebită cruzime. Asta după ce în instanţa de judecată a fost demonstrată vina acestuia.
Potrivit oamenilor legii din raionul Criuleni, în decembrie 2011, inculpatul de 29 ani, fiind în stare de ebrietate, i-a aplicat victimei lovituri în diferite părţi ale corpului. După aceasta, condamnatul i-a legat victimei mâinile, picioarele şi gâtul cu cabluri electrice, a incendiat bărbatul aflat la podea şi a părăsit locul infracţiunii.
Victima a decedat la scurt timp în urma intoxicaţiei acute cu oxid de carbon.
Incidentul a avut loc în locuinţa victimei, unde cei doi au consumat băuturi alcoolice.