I-a promis că-i vinde maşina cu 3.000 de euro, dar a rămas fără bani şi fără automobil. Cum a fost înşelat un tânăr din Capitală
A vrut să-şi cumpere o maşină, dar a rămas fără ea, dar şi fără bani. Este vorba despre un tânăr de 26 de ani din Capitală. Victima s-a plâns la Poliţie că a fost înşelată de un necunoscut, care vindea automobilul cu 3.000 de euro. Anunţul cu privire la vânzarea vehiculului l-ar fi găsit pe Internet.
Potrivit oamenilor legii, victima ar fi vorbit la telefon cu un deţinut dintr-un penitenciar din raionul Leova. Acesta i-ar fi promis că-i vinde automobilul, astfel s-ar fi întâlnit pe bulevardul Dacia cu doi complici ai suspectului şi le-ar fi oferit 3.000 de euro. Însă aceştia nu şi-au onorat obligaţiile.
Ca urmare, Poliţia a reţinut o tânără în vârstă de 26 ani și al doilea complice, un individ în vârstă de 25 ani. Cei doi acționau în complicitate cu deținutul din penitenciar, cu care inițial a vorbit victima. Tinerii au recunoscut faptul că au fost telefonați de bărbatul de 40 ani, originar din raionul Leova, care este puşcăriaş, solicitându-le să se deplaseze pe adresa indicată şi să ridice banii de la victimă.
Oamenii legii au iniţiat o cauză penală pentru escrocherie. Bănuiţii riscă de la 2 la 6 ani de închisoare.
- Bussinesul unui bărbat din Bălţi, dat peste cap de poliţişti. Riscă O AMENDĂ DE MII DE LEI (VIDEO)
- Pus la pământ şi încătuşat. Ce a făcut un bărbat într-un apartament din Capitală pe care îl închiria (VIDEO)
- Operaţiune de amploare a procurorilor PCCOCS. Membru al organizației criminale "Patron", reținut pentru șantaj şi ameninţare cu moartea