I-a ȘOCAT chiar și pe șefi! O femeie gardian s-a iubit cu un pușcăriaș în fața altor deținuți
Procesul inculpatei s-a încheiat zilele trecute, iar detaliile care au ieșit acum la iveală sunt de-a dreptul șocante: gardian la închisoarea din Fresno, California, în perioada 2016-2019, femeia își decupase special uniforma pentru a-i fi mai ușor să întrețină relații intime cu pușcăriașul. Ba chiar, la un moment dat, a făcut sex cu acesta în timp ce alți 11 deținuți se uitau la ei, scrie sport.ro.
„Am văzut lucruri dezgustătoare în cei 26 de ani de serviciu, dar nu am auzit de un astfel de comportament deviant. A depus un jurământ pe care l-a trădat și a pus în pericol viața colegilor săi”, a spus Steve McComas, fostul șef al tinerei, care a numit-o pe aceasta „depravată”.
Tânăra avea mare grijă de iubitul ei și chiar i-a furnizat lame de ras, sticle de alcool sau un telefon mobil și îl anunța de fiecare dată când celula lui urma să fie controlată.
În urma procesului, tânăra a primit 7 luni de închisoare cu executare, plus doi ani perioadă de supraveghere. Inițial s-a cerut pedeapsa maximă pentru ea (trei ani și opt luni de închisoare cu executare, dar pentru că și-a recunoscut faptele și nu avea antecedente penale, judecătorii au fost mai blânzi.