Un bărbat din Şoldăneşti a fost reţinut de ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) pentru trafic de influenţă. Acesta ar fi promis unei persoane că poate determina funcționarii responsabili de acordarea gradelor de dizabilitate să adopte o decizie favorabilă în privința acesteia.
Astfel, potrivit denunțului, bănuitul ar fi susținut că are influență asupra membrilor din cadrul Consiliului Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă, în obligațiunile cărora intră determinarea gradului de dizabilitate, și că îi poate convinge să-i acorde acest grad pe viață. Pentru serviciile de intermediere și corupere a funcționarilor, bănuitul ar fi cerut 20 000 de lei.
Individul a fost reținut pentru 72 de ore, iar cercetările pe caz continuă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și a cercului de suspecți.