"I-au făcut injecții în ochi, ca să nu orbească": Un copil mic, la un pas de moarte după ce a fost pupat de un adult
Un copil în vârstă de doi ani s-a aflat la un pas de moarte după ce a fost pupat de un adult. În urma mai multor încercări eșuate de a-i fi stabilit diagnosticul, băiatul a trebuit să suporte injecții în ochi, pentru că risca să își piardă vederea.
În imagini, copilul apare „plin de herpes”, din cauza unui „sărut mortal”, după cum au descris părinții acestuia, în scopul de a-i avertiza pe alți părinți.
Părinții copilului au observat mici pete roșii ce începuseră să se formeze pe fața lui Kalo, dar și pe piept și brațe. Ei au reușit să obțină un diagnostic abia după o a treia încercare.
Copilul a fost depistat cu virusul herpes simplex, iar medicii au sugerat că micuțul l-a luat de la un adult infectat care l-a pupat.
„Nu mi-am închipuit niciodată că s-ar putea întâmpla așa ceva în familia mea. Kalo a avut nevoie de injecții în ochi pentru a ne asigura că infecția nu ajunge acolo, deoarece altfel ar fi putut orbi”, a spus mama copilului.
„Sper ca povestea noastră să reprezinte un avertisment pentru alți părinți. I se poate întâmpla oricui. Mulți adulți pupă copiii pe gură, într-un gest aparent inofensiv, dar virusul herpes simplex se transmite prin salivă”, a adăugat ea.
Femeia a menționat că micuțul s-a recuperat, dar a rămas cu câteva semne pe față, scrie a1.ro