canal tv
Vameșii de la Aeroportul Internațional Chișinău au reţinut în vederea confiscării un lot de țigarete nedeclarate, care erau destinate comercializării ilegale.
Reținerea a avut loc în după-amiaza zilei de astăzi, în cadrul efectuării controlului bagajelor pasagerilor cursei Chișinău-Londra.
În rezultatul scanării au fost depistate 6.000 de țigarete nedeclarate cu timbre de acciz ale Republicii Moldova, care se aflau în valiza unui conațional, în vârstă de 28 de ani.
Conform procedurii, produsele de tutungerie au fost ridicate în vederea confiscării și transmise subdiviziunilor specializate ale Serviciului Vamal pentru continuarea cercetărilor și întreprinderea măsurilor legale care se impun.