"Ia camera că o să-ți stric becul". Patru tineri au ajuns la poliţie după o bătaie la Buiucani (VIDEO)
Patru tineri au ajuns la poliţie, după ce s-au luat la pumni și au tulburat liniștea publică. Incidentul a avut loc în această dimineață, într-un cartier din sectorul Buiucani al Capitalei.
Oamenii legii au fost chemați de către locatarii din preajmă, care s-au plâns de zgomot. Ajunşi la faţa locului, şi poliţiştii au fost agresaţi de tineri.
"Deplasându-ne la fața locului am observat un grup de persoane care se băteau între ei. Apropiindu-ne de ei și rugându-i să înceteze acțiunile ilegale, dumnealor au refuzat categoric. Unele persoane ne trăgeau de haine și chiar aplicau și forța fizică asupra colaboratorilor de poliție", a spus sergentul major, Igor Brumărel.
Tinerii au negat cu înverșunare spusele polițiștilor.
Doi dintre tineri s-au arătat indignați de faptul că au fost filmați.
Cazul este investigat de către Inspectoratul de Poliție al sectorului Buiucani.
- Din stradă la spital. BĂTAIE CU SÂNGE în faţa unui local de tip fast food din centrul Chişinăului (VIDEO)
- SHOW DE ZILE MARI pentru 10 poliţişti. O femeie mănâncă de pe jos şi se dă în spectacol (VIDEO)
- A început dimineaţa cu chef! Peripeţiile unui bărbat care a rămas în chiloţi la Inspectorat (VIDEO)