Iarmaroc de Paşti în centrul Capitalei
Capitala este tot mai mult cuprinsă de agitaţia pregătirilor de Paşti. Locuitorii Chişinăului au ocazia de a-şi face cumpărăturile şi la un târg al produselor tradiţionale cu această ocazie, organizat chiar în centrul Capitalei. Acesta a fost inaugurat azi, 19 aprilie, pe strada Alexandru Puşkin, în scuarul Catedralei „Naşterea Domnului”.
La iarmaroc vor participa 230 de agenţi economici şi vor fi deschise 130 de locuri de comerţ. Chişinăuenii şi oaspeţii Capitalei vor putea procura produse alimentare, dar şi mărfuri nealimentare - toate de la producătorii autohtoni.
Gospodinele care nu au timp să gătească vor găsi la Iarmaroc cozonac, pască şi ouă roşii. Cel mai ieftin cozonac costă 4,5 lei, iar cel mai scump ajunge până la 90 de lei.
Târgul va fi deschis până sâmbătă, 23 aprilie. Şi în cele 5 sectoare ale Capitalei vor fi amenajate locuri pentru comercializarea produselor de Paşti.