Iarna a plecat din Europa. În mai multe ţări se înregistrează temperaturi ridicate
De Crăciun, iarna a plecat din Europa. În mai multe ţări se înregistrează temperaturi deosebit de ridicate pentru această perioadă, iar unele regiuni sunt sub alertă de inundaţii. În Marea Britanie, intemperiile au bulversat sărbătorile a mii de oameni.
În Franţa, vremea este foarte caldă, iar în partea de sud-vest a ţării e aproape vară. Termometrele arată până la 24 de grade.
Iar Marea Britanie se confruntă cu inundaţii, din cauza ploilor torenţiale din ultima perioadă. Precipitaţiile au blocat transportul, în special în sud-vestul Angliei şi în Ţara Galilor. Multe localităţi sunt sub alertă.
Serviciile de salvare sunt pregătite de intervenţie în caz de necesitate în Olanda. Asta pentru că multe râuri riscă să se reverse şi să inunde mai multe localităţi din ţară.
În unele regiuni din Germania sunt peste 20 de grade. Oamenii au renunţat la hainele de iarnă şi au revenit la tricouri. Şi aici autorităţile încearcă să prevină posibilele intemperii, după ce nivelul apei a crescut în unele râuri.