IARNĂ FĂRĂ ZĂPADĂ. Meteorologii spun că luna aceasta nu se prevăd ninsori
Temperaturile destul de generoase pentru această perioadă vor predomina şi luna aceasta. Chiar dacă suntem la mijloc de ianuarie, iarna nu prea are de gând să-și intre în drepturi. Meteorologii spun că săptămânile viitoare nu se prevăd ninsori abundente, iar vremea caldă se va menține.
"Cu părere de rău, la momentul actual nu ne aşteptăm să cadă precipitaţii, nici în zona Centrală, nici în cea de Sud. Ne aşteptăm ca să avem doar pentru data de 12, în partea de Nord, şi acestea să fie sub formă de ninsoare, dar acestea vor fi nesemnificative, fiindcă cantităţile de precipitaţii vor fi destul de mici", a spus şeful Direcţiei de Prognoze meteorologice, Ghendadie Roşca.
Pentru următoarea perioadă, până în data de 16 ianuarie, meteorologii anunţă valori termice destul de generoase. Pe timp de zi vor fi între plus 3 şi plus 8 grade Celsius. Iar noaptea se vor înregistra între minus patru şi un grad.