Iarnă grea în Moldova! Cum va fi vremea în următoarele zile
Vremea va fi determinată, mâine, de influența unei zone de aer cu presiunea atmosferică normală.
Cerul va fi noros, sunt prognozate ninsori slabe, viscol și formarea troienilor. Vântul va sufla din nord-vest, moderat, cu intensificări. Pe tot teritoriul Moldovei este valabil Codul Galben de răcire bruscă a vremii.
La Briceni și Soroca vor fi minus 15 grade Celsius, iar la Bălți se vor înregistra cu două grade mai mult. La Orhei, Chișinău şi Tiraspol se așteaptă minus 12 grade, iar la Leova şi Comrat minus 11. La Cahul mercurul din termometre va coborî până la minus zece grade Celsius.
În următoarele zile, vremea va fi rece. În Capitală, ziua se vor înregistra până la minus 10 grade Celsius, iar noaptea, temperaturile vor coborî până la minus 19 grade Celsius.