Iarnă în Rusia. Peste 16.000 de oameni au rămas fără curent în Irkutsk
Embed:
Vara bate deja la uşă, iar în Rusia ninge ca în mijlocul iernii. Din cauza unei furtuni de zăpadă, peste 16.000 de oameni din regiunea Irkutsk au rămas fără curent electric.
Condiţiile meteo nefavorabile au perturbat şi activitatea aeroportului internaţional din regiune. Toate zborurile au fost anulate, iar pasagerii nerezidenţi au fost cazaţi la hoteluri.
În prezent, zece unităţi speciale lucrează de zor pentru a curăţi pistele de zăpadă. Specialiştii nu sunt deloc optimişti şi spun că regiunea va fi afectată în continuare de un ciclon de zăpadă.