Iarna îşi face de cap în Europa: Doi oameni au murit în Polonia, iar în România ninge cu fulgere și tunete
Vremea rea a pus stăpânire pe unele ţări din Europa.
Doi oameni au murit în Polonia, unde zăpada a făcut prăpăd, iar mai multe drumuri au fost blocate.
Iarna îşi face de cap şi în România, care este de ieri sub Cod Galben de ninsori și viscol.
Peste 15.000 de familii din 30 de localităţi din România au rămas fără curent electric. Cele mai afectate sunt judeţele Bacău, Neamţ, Vaslui şi Iaşi.
Ninsoarea şi vântul puternic au doborât mai mulţi stâlpi de electricitate şi au distrus mai multe puncte de transformare. Meteorologii anunță că temperaturile vor scădea până la minus 17 grade Celsius.
"Foarte greu. Este foarte geu să mergi, pentru că e lunecuș. Nu-i curățată zăpada. La farmacie am ieșit. Altfel, nu mai ieșeam".
În mai multe localități, ninge cu fulgere și tunete.
Meteorologii spun că acesta este un fenomen normal, deși este foarte rar întâlnit.
În Polonia, din cauza vremii reci, au murit doi oameni, iar ninsorile și vântul puternic au provocat pene de curent. 200.000 de oameni au rămas fără energie electrică.