Iarnă la Bâlea Lac, România. Meteorologii spun că în orele următoare va ninge abundent
Foto: digi24.ro
Prima ninsoare din această toamnă la Bâlea Lac a fost înregistrată, luni după-amiază, meteorologii spunând că, în cursul nopţii următoare, lapoviţa şi ninsoarea vor fi chiar mai abundente, scrie digi24.ro.
Potrivit reprezentanţilor Centrului Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu, la Bâlea s-au înregistrat, luni după-amiază, lapoviţă şi ninsoare, iar în cursul nopţii acestea vor fi chiar mai abundente, temperatura urmând să fie minus 7 grade Celsius.
Totodată, la Păltiniş vor fi minus 2 grade, iar la Sibiu vor fi 4-5 grade.
Meteorologii spun că temperaturile vor rămâne scăzute până joi, iar apoi vremea se va mai încălzi.