Iarna se dovedeşte prea blândă. Vezi cine are de suferit de pe urma încălzirii de afară
Iarna blândă din acest an taie din profiturile comercianţilor, iar unii antreprenori chiar şi-au pierdut afacerile din cauza temperaturilor ridicate din această perioadă. Este şi cazul proprietarul pârtiei de la Dănceni, Ialoveni, care, din lipsă de clienţi, şi-a scos la vânzare parcul de distracţii.
Pârtia din localitate Dănceni, raionul Ialoveni, a fost deschisă acum trei ani. În tot acest timp, ea a funcţionat doar patru săptămâni.
"Prima iarnă am lucrat o săptămână. În al doilea sezon aproape două, iar în acest an s-a primit în jur de cinci, șase zile. Aici trebuie investiții serioase ca moldovenii să vină și să primească plecere", a explicat proprietarul Mircea Istrati.
Iar din cauza lipsei zăpezii şi, respeciv, a clienţilor, afacerea a falimentat: "Nu pot mai departe. Am lucrat, am încercat să fac față situației, dar deja nu am puteri, nici financiare și nici fizice. Eu cred că pentru o sută de mii de euro, adică jumtate din sumă aș renunța la pârtie", a spus Mircea Istrati.
Temperaturile ridicate din această iarnă au produs găuri mari și în bugetele vânzătorilor din piețele capitalei:
"În această iarnă am avut vânzări foarte slabe. Principalele cauze sunt temperaraturile ridicate din această iarnă, precum și faptul că mulă lumea a plecat peste hotare".
La rândul lor, cumpărătorii spun că vânzările slabe nu sunt tocmai din cauza temperaturile ridicate, ci şi din cauza prețurile exagerate afișate de către comercianţi.
Afectați de iarna mai puţin geroasă sunt și comercianții de lemne și de cărbune. Aceștia spun că anul acesta vânzările au scăzut mult, mai ales în lunile decembrie și ianuarie.
Meteorologii anunţă că în următoarele zile vremea nu se va schimba.