Iarna ţine elevii acasă: 100 de şcoli din ţară rămân închise
Condiţiile meteo nefavorabile continuă să îi ţină acasă pe elevii şi studenţii din ţară. Potrivit Ministerului Educaţiei, 100 de instituţii de învăţământ au şi astăzi uşile închise din cauza frigului sau a drumurilor impracticabile.
În Găgăuzia, şi-au sistat activitatea toate cele 50 de şcoli. În mai multe raioane, printre care Drochia, Făleşti, Teleneşti, Hânceşti, Călăraşi, Ialoveni, Cahul şi Ştefan Vodă, sunt închise unele grădiniţe. În acelaşi timp, în 48 de instituţii de învăţământ din 12 raioane, lecţiile durează 30-35 de minute.
De asemenea, au fost anulate cursurile la două facultăţi ale Universităţii de Stat, iar la şase facultăţi ale Universităţii Tehnice durata orelor a fost redusă. Conducerea instituţiilor de învăţământ urmează să stabilească un orar de recuperare a orelor pierdute.