IATĂ ce cred bărbaţii despre femeile care au tatuaje
Tatuajul tău poate spune ceva despre firea ta? Potrivit oamenilor de ştiinţă, indiferent de intenţia cu care a fost creat, tatuajul unei tinere atrăgătoare trimite un anumit mesaj pentru bărbaţi: "Sunt uşuratică!", scrie descopera.ro.
Aceasta este concluzia unui studiu realizat în Franţa. Rezultatele cercetării au indicat faptul că bărbaţii au o probabilitate mai mare de a aborda femei de pe plajă care au tatuat un fluture în zona lombară.
Conform oamenilor de ştiinţă, bărbaţii implicaţi în studiu nu au considerat că tatuajele le fac pe femei mai atrăgătoare, ci că tinerele tatuate ar fi mai receptive la avansurile lor.
S-ar putea ca „stereotipul promiscuităţii indicate de tatuaje” să fie sau nu adevărat, notează Nicolas Gueguen, de la Universitatea Bretagne-Sud, în Archives of Sexual Behavior. Însă, studiul sugerează că mulţi bărbaţi cred în el şi acţionează ca atare.