Iațeniuk: Ucraina va deveni parte a Uniunii Europene
Europa trebuie să stea pe două picioare: unul - dialogul dintre Berlin și Paris, al doilea - dialogul dintre Varșovia și Kiev. Declaraţia a fost făcută de premierul ucrainean, Arseni Iațeniuk, în timpul întrevederii sale avute, la Kiev, cu președintele polonez Bronislaw Komorowski, scrie agerpres.ro.
Potrivit lui Iațeniuk, ceea ce se întâmplă în prezent în Ucraina, a avut loc în Polonia cu 20 de ani în urmă: "Obiectivul nostru principal este să facem totul pentru viitorul Ucrainei, să trecem prin reformele prin care a trecut Polonia", a subliniat premierul Ucrainei.
Iațeniuk i-a mulțumit lui Komorowski pentru sprijinul acordat de Polonia reformelor din Ucraina, pentru susținerea integrității teritoriale și a independenței statului ucrainean și pentru afirmațiile sale (ale președintelui polonez), conform cărora "nu va exista o Europă stabilă și sigură fără Ucraina".
"Iar Ucraina va deveni parte a Uniunii Europene", și-a exprimat convingerea Arseni Iațeniuk.
La rândul său, președintele Poloniei a mulțumit pentru posibilitatea de a susține un discurs în fața Parlamentului ucrainean și de a se adresa poporului acestei țări.